Atunci când Te aflasem eu 
Erai inocent și tânăr, 
Băieții întruna Te curtau 
Să-Ți obțină mâna, ei doreau!
Erai inaccesibil asemeni unui vârf de neatins, 
O lume întreagă în juru-Ți gravita, 
Și de ar fi fost ca voia mea 
Să mi se împlinească, chiar și-n vis, 
Atunci, desigur, aș fi ajuns în Paradis! 
Era o perioadă liniștită când te găsisem eu, 
Un optimism incorigibil ne marca, 
Noi planuri curajoase ne făceam în Empireu, 
Eu nedorindu-mi decât mâna Ta! 
Pe care, însă, nicicând n-aveam să o obțin, 
Era prea mult, probabil, darul Tău divin 
Ce îl sperasem-n van, orbit de-a Ta lumină, 
Din care nădăjduisem să mă împărtășesc 
Ca un umil devot, lipsit de altă vină, 
Dorind un strop din trupul Tău ceresc.
Eu așteptam al Tău ceresc sărut,
Și Te divinizam în gând și-n vis, 
Doream enorm să îmi devii iubit,
Și năzuiam lumina noului surâs! 
Căci m-am lăsat purtat de-al iubirii dulce val, 
Și alunecând pe unde tremurânde în aval, 
Eu am căzut iar în torentul inițial, 
Acolo unde numele Ți-e piatră sadită de un gropar. 
E o descindere adâncă contactul cu iubirea, 
Iar însăși scintilația firii, nemurirea, 
Ți-e atinsă de-al amorului taifun, 
Să vrei ca să pătrunzi acolo, ești nebun! 
E un drum ireversibil, ca să știți, 
Curentul de care mă lăsasem luat 
Și care poartă trupuri de iubiți 
Spre iazul sacrului palat. 
Din fericire timpul mi-a sedat simțirea 
Și-acum mi-e dulce amintirea 
Momentelor care-ar fi putut să fie 
Și viselor sfințite Ție.
