Un subiect extrem de interesant pentru mine din Faust-ul lui Goethe a fost acela al banilor. Atunci cand o imparatie in care-si bagase dracul coada nu mai functiona din punct de vedere economic, din pricina imputinarii resurselor reale, imediat disponibile, acesta l-a consiliat pe suveran sa emita asignate, o forma mai elaborata de moneda fiat si un precursor al bancnotelor, bonurilor valorice sau cecurilor bancare care aveau sa caracterizeze domeniul financiar din modernitate si pana in prezent. Asignatele nu erau bancnote propriu-zise, nici cecuri bancare autentice, insa erau, prin functia lor, ceva asemanator amandurora. Astfel, Mefistofeles, erijat in consilier financiar-bancar, propune monarhului o operatiune bancara specifica modernitatii sau contemporanitatii: emiterea si utilizarea de monede de tip fiat. Ati ramas pe intuneric, metaforic vorbind, nu-i nimic, atunci sa se faca lumina! Problema majora in cazul acestei inginerii bancare care, totodata, a coin-cis si cu o inovatie fundamentala a constat ca ea nu s-a realizat intr-o situatie economica prospera sau macar normala, ci a avut loc intr-un moment de criza, in scopul mascarii pauperitatii crescande si a declinului economic tot mai evident. Fireste, Goethe este putin cam malitios si cam tendentios in acest topos al operei lui, insa intentia lui este aceea de a evidentia diabolicitatea sau caracterul esentialmente demonic al banului, afirmatie valabila si dintr-o perspectiva atheista sau orientala cat timp banul viciaza comportamentul uman, ii degradeaza moral mintea, fiind ridicat la statutul de scop in sine. Astfel, tocmai intr-un moment critic al monarhiei in cauza, intr-unul de recesiune, cum am spune in limbaj actual, monedele vechi, depozitare ale unor valori intrinseci, facute din metale pretioase sunt substituite de asignate. In primul rand pentru ca aurul disponibil in imparatie era pe epuizate. Insa Mefistofeles il sfatuieste pe imparat sa faca acest pas intrucat el este stapanul imparatiei, iar solul acesteia este, si poate ca, intr-adevar, asa si era, incarcat de bogatii nedescoperite, asa incat, mai devreme sau mai tarziu, emisia oneroasa de bancnote fiat va avea acoperire in realitate, in vreme ce el, ca suveran, era in masura sa dea supusilor sai aceste cecuri in alb, ca o forma de credit pe o durata indefinita, dar, totusi, limitata. Insa dilema si tragicomicul situatiei deriva din faptul ca asignatele nu aveau cum sa intremeze o economie saracita, ele nefiind posesoarele explicite ale unei avutii reale- spre deosebire de galbeni sau de arginti. Ex nihilo nihil! Situatia se aseamana foarte mult cu aceea existenta in economiile actuale, in cadrul carora Banca Nationala, in calitatea ei de organism financiar-bancar suprem al statului, isi rezerva dreptul si chiar are obligatia de a interveni pentru a regla problemele economice majore aparute. Astfel, acesta poate sa modifice valoarea relativa a devizei nationale, scazand-o sau crescand-o, sa emita bancnote, sa retraga bancnote de pe piata, sa crediteze sau chiar sa preia banci private falimentare sau care se confrunta cu grave dificultati, etc. In concluzie, un anumit grad de interventionism si de centralizare este chiar necesar in cazul sistemului financiar-bancar, necesitatea lui fiind constatata deunazi chiar in Statele Unite. Prabusirea sistemului bancar din Islanda, de exemplu, a condus la o grava recesiune si la un val masiv de emigrari catre Peninsula Scandinava a etnicilor islandezi si de repatrieri- in cazul angajatilor straini. In Japonia se utilizeaza de aproximativ un secol sistemul keiretsu in care o banca sau un grup de banci private sunt dispuse in centrul unei numar de companii private, primele functionand asemeni unor nuclee economice, avand rolul de finantatori-creditori si de verificatori ai organismului economico-financiar in ansamblul sau. Sistemul de tip keiretsu este astfel constituit incat reprezentantii bancilor ‘centrale’ se regasesc in actionariatul tuturor companiilor subsecvente, care, la randul lor, sunt interconectate prin parteneriate economice in functie de domeniul lor de activitate, asa incat neregulile financiare majore prin care creditele nu s-ar mai returna sau situatiile contabile critice ar fi mascate devin imposibile.
Insa in cazul nostru situatia este departe de a fi una normala, specifica unei economii sanatoase. Prosperitatea potentiala sau latenta a tarii nu poate sa fie de ajutor imediat pentru corijarea deficitului curent. Cetatenii imperiali nu pot sa cumpere mare lucru cu asignatele primite- ele seamana, mai degraba, cu bine-cunoscutele cartele de ratie. Astfel, daca in planul aparentei Mefistofeles ofera bogatia nelimitata, in realitate el nu face decat sa-i propuna conducatorului sa rationalizeze consumul economic, tranzactiile financiare, schimburile de valori si de bunuri. Prologul capitalismului seamana cu metastaza comunismului. Se stie ca in cazul unei tari actuale emisiunea de bancnote/moneda fara acoperire de catre Banca Centrala a unei tari nu este nimic altceva decat o frauda ecomomico-bancara oficiala, extrapolata la nivel national. In mod normal, Banca Centrala emite moneda in conditiile cresterii valorii acesteia, cat si a augmentarii depozitelor, inclusiv de valuta, a bunurilor si a serviciilor existente pe piata interna a acelei tari. In mod logic, Banca Centrala retrage monede din circulatie sau le creste valoarea formala ca urmare a inflatiei, a situatiilor de recesiune economica. A retrage bancnote din circulatie fara a le inlocui inseamna sa admiti scaderea valorii devizei nationale, sa-ti asumi riscul deprecierii si mai mari a acesteia prin scaderea increderii populatiei in acea deviza, sa diminuezi din bogatia ‘conventionala’ sau contabilizata in scris, in arhivele bancare, fapt insa care este necesar in situatii economice de restriste, fiind preferabil mentinerii in circulatie a unui monetar debilizat, generator de inflatie. Bineinteles, Bancile Centrale isi iau intotdeauna masuri de precautie mentinandu-si depozite de valuta convertibile partial in devize nationale pana atunci cand economia va da semnale reale de insanatosire. Ceea ce inseamna ca scaderea, inclusiv cantitativa, a asignatelor actuale ale unei tari indica diminuarea prosperitatii acesteia si recunoasterea implicita a acestui fapt. Pe de alta parte, acest demers este un rau necesar, el avand rolul de a elimina balastul de moneda circulant pe piata, de a arde efectiv banii lipsiti de valoare. In Faust insa ni se infatiseaza un caz opus, iar consecintele pe termen mediu ale deciziei luate de suveran sunt pe cat de sumbre, pe atat de evidente. Este clar ca asistam la o subtila ironie la adresa gandirii economice la nivel inalt si, in primul rand, la adresa mecanismelor financiare care ne guverneaza economiile, atunci, pe vremea lui Goethe, ca si acum. O ironie privind raportul dintre ban, ca mod conventional, stabilit social, de simbolizare si de utilizarea a valorilor materiale reale si acestea din urma, raport in care tocmai valorile materiale efective, palpabile au ajuns sa fie subestimate, nu insa fara consecinte economice din cele mai grave.
Noica, in comentariul lui foarte amplu facut acestei lucrari de referinta a literaturii universale, aserta ca intelectul, probabil prin aceasta intelegand si limbajul intelectiv, adica cel formal, al matematicii, este prin excelenta domeniul Diavolului. Intelectul si, implicit, Diavolul guverneaza tot ceea ce tine de posibilitate, de ceea ce ar putea sa se intample sau care este, in cel mai bun caz, chiar probabil, dar nu s-a actualizat. Nu s-a actualizat... inca sau nu se va actualiza niciodata. Spre deosebire de domeniul intelectului, si nu neaparat in opozitie sau in contradictie fata de acesta, mai exista si domeniul ratiunii, care caracterizeaza realitatea, lucrurile care au avut loc, care se desfasoara chiar acum sau care urmeaza sa se actualizeze. Domeniu al carui limbaj este limbajul clasic, lexical, bazat pe cuvinte si constructii gramaticale formate din elementele lexicale ale limbilor vorbite. Acest din urma domeniu apartine lui Dumnezeu. Analiza lui Noica imi pare cu atat mai pertinenta cu cat, asa cum o arata insasi forta ratiunii, banul este o constructie sociala ambivalenta, care a devenit necesar, fiind insa nu mai putin nociv. Iar posesiunea banului este inselatoare per se. O suma de bani, chiar si cu atat mai mult una mare, nu-ti ofera decat nu numar de posibilitati, posibilitati care cresc exponential cu cat suma este mai mare, dar care, daca ar fi sa se actualizeze, se dovedesc mult mai limitate decat au sugerat-o la inceput. Diferenta dintre potentialitate si actualizare este una semnificativa, actualizarea neconstituind decat valorificarea unei posibilitati sau a unui grup, de regula restrans, de posibilitati- sau composibile, cum ar fi spus Leibniz, realitate care certifica, odata in plus, intaietatea axiologica si ontologica a realitatii fata de simpla posibilitate. Iar lucrurile stau asa macar pentru aceea ca realitatea este palpabila, in vreme ce posibilitatea este doar gandibila.
go back to the main page
Insa in cazul nostru situatia este departe de a fi una normala, specifica unei economii sanatoase. Prosperitatea potentiala sau latenta a tarii nu poate sa fie de ajutor imediat pentru corijarea deficitului curent. Cetatenii imperiali nu pot sa cumpere mare lucru cu asignatele primite- ele seamana, mai degraba, cu bine-cunoscutele cartele de ratie. Astfel, daca in planul aparentei Mefistofeles ofera bogatia nelimitata, in realitate el nu face decat sa-i propuna conducatorului sa rationalizeze consumul economic, tranzactiile financiare, schimburile de valori si de bunuri. Prologul capitalismului seamana cu metastaza comunismului. Se stie ca in cazul unei tari actuale emisiunea de bancnote/moneda fara acoperire de catre Banca Centrala a unei tari nu este nimic altceva decat o frauda ecomomico-bancara oficiala, extrapolata la nivel national. In mod normal, Banca Centrala emite moneda in conditiile cresterii valorii acesteia, cat si a augmentarii depozitelor, inclusiv de valuta, a bunurilor si a serviciilor existente pe piata interna a acelei tari. In mod logic, Banca Centrala retrage monede din circulatie sau le creste valoarea formala ca urmare a inflatiei, a situatiilor de recesiune economica. A retrage bancnote din circulatie fara a le inlocui inseamna sa admiti scaderea valorii devizei nationale, sa-ti asumi riscul deprecierii si mai mari a acesteia prin scaderea increderii populatiei in acea deviza, sa diminuezi din bogatia ‘conventionala’ sau contabilizata in scris, in arhivele bancare, fapt insa care este necesar in situatii economice de restriste, fiind preferabil mentinerii in circulatie a unui monetar debilizat, generator de inflatie. Bineinteles, Bancile Centrale isi iau intotdeauna masuri de precautie mentinandu-si depozite de valuta convertibile partial in devize nationale pana atunci cand economia va da semnale reale de insanatosire. Ceea ce inseamna ca scaderea, inclusiv cantitativa, a asignatelor actuale ale unei tari indica diminuarea prosperitatii acesteia si recunoasterea implicita a acestui fapt. Pe de alta parte, acest demers este un rau necesar, el avand rolul de a elimina balastul de moneda circulant pe piata, de a arde efectiv banii lipsiti de valoare. In Faust insa ni se infatiseaza un caz opus, iar consecintele pe termen mediu ale deciziei luate de suveran sunt pe cat de sumbre, pe atat de evidente. Este clar ca asistam la o subtila ironie la adresa gandirii economice la nivel inalt si, in primul rand, la adresa mecanismelor financiare care ne guverneaza economiile, atunci, pe vremea lui Goethe, ca si acum. O ironie privind raportul dintre ban, ca mod conventional, stabilit social, de simbolizare si de utilizarea a valorilor materiale reale si acestea din urma, raport in care tocmai valorile materiale efective, palpabile au ajuns sa fie subestimate, nu insa fara consecinte economice din cele mai grave.
Noica, in comentariul lui foarte amplu facut acestei lucrari de referinta a literaturii universale, aserta ca intelectul, probabil prin aceasta intelegand si limbajul intelectiv, adica cel formal, al matematicii, este prin excelenta domeniul Diavolului. Intelectul si, implicit, Diavolul guverneaza tot ceea ce tine de posibilitate, de ceea ce ar putea sa se intample sau care este, in cel mai bun caz, chiar probabil, dar nu s-a actualizat. Nu s-a actualizat... inca sau nu se va actualiza niciodata. Spre deosebire de domeniul intelectului, si nu neaparat in opozitie sau in contradictie fata de acesta, mai exista si domeniul ratiunii, care caracterizeaza realitatea, lucrurile care au avut loc, care se desfasoara chiar acum sau care urmeaza sa se actualizeze. Domeniu al carui limbaj este limbajul clasic, lexical, bazat pe cuvinte si constructii gramaticale formate din elementele lexicale ale limbilor vorbite. Acest din urma domeniu apartine lui Dumnezeu. Analiza lui Noica imi pare cu atat mai pertinenta cu cat, asa cum o arata insasi forta ratiunii, banul este o constructie sociala ambivalenta, care a devenit necesar, fiind insa nu mai putin nociv. Iar posesiunea banului este inselatoare per se. O suma de bani, chiar si cu atat mai mult una mare, nu-ti ofera decat nu numar de posibilitati, posibilitati care cresc exponential cu cat suma este mai mare, dar care, daca ar fi sa se actualizeze, se dovedesc mult mai limitate decat au sugerat-o la inceput. Diferenta dintre potentialitate si actualizare este una semnificativa, actualizarea neconstituind decat valorificarea unei posibilitati sau a unui grup, de regula restrans, de posibilitati- sau composibile, cum ar fi spus Leibniz, realitate care certifica, odata in plus, intaietatea axiologica si ontologica a realitatii fata de simpla posibilitate. Iar lucrurile stau asa macar pentru aceea ca realitatea este palpabila, in vreme ce posibilitatea este doar gandibila.
go back to the main page
