Niciodata ca in ultima perioada nu am observat mai clar o tendinta mai mare in a neglija creatia culturala si, in general, tot ceea ce tine de spiritualitate. Desi nimeni nu este perfect incat sa infiereze cu deplina indreptatire morala timpurilor in care traieste, tendinta descendenta pe linie etica a societatilor umane actuale este evidenta chiar si pentru cel mai inrait vicios. In fapt, cred ca sa ajuns in situatia in care ne-am dat seama cat de artificiala si de pragmatica este organizarea inter-umana numita societate, iar majoritatea coplesitoare a cetatenilor care o compun s-au transformat in indivizi, actionand fiecare conform propriilor lor interese sub eticheta proteguitoare a societatii. S-a ajuns in momentul in care de la societate se cer doar avantaje, in vreme ce cetateanul nu mai este dispus sa ofere nimic, decat daca i se cere intr-un mod imperativ, prin coercitia legii. Morala a fost relativizata, si aproape nimeni nu mai este interesat sa-si creeze si sa-si mentina o imagine puritana intr-un mediu social care este atat de concurential si de oportunist, in care drepturile individuale iti sunt garantate doar formal, insa, efectiv, ele sunt extrem de greu de pastrat si chiar de recunoscut. Individualitatea sociala sau cetateneasca tinde sa fie inlocuita cu cea naturala, initiala.
Este tragicomic sa existi intr-o societate in care, in aparenta si la modul declarativ, ai asigurate mai multe drepturi decat in oricare alta perioada istorica, dar in care, in fapt, nu ai decat posibilitatea de a-ti revendica aceste drepturi, posibilitate care-ti este semnificativ limitata de climatul socio-economic extrem de emulativ si de dur.
Implicit, imi pun intrebarea, devenita retorica, care mai este intelesul actual al democratiei?
