Estoria, regatul de dincolo de Stramtoarea Mortii

Matt privea oceanul reflectând luminile palide ale lunilor. O lumină sepulcrală învăluia ţărmul, iar briza bătea cu putere unduindu-i pletele blonde. Valuri spumegânde se izbeau cu furie de stâncile de granit.
"Pentru astfel de momente merită să înduri arşiţa vieţii!"gândi Matt, descălecând de pe malukul său. Hexapodul înalt de doi metri şi jumătate necheza uşor, mişcându-şi capul înainte, ca pentru a simţi mai bine vântul tăios care venea dinspre întinderea de apă sărată.
"Da, Ruol, şi eu mă bucur că mai există şi lucruri bune pe lumea asta!i se adresă Matt, mângâindu-l pe spate. "În noaptea asta va trebui să mă hotărăsc care va fi calea pe care o va urma poporul meu! Şi tare mi-e teamă că nu există decizie bună sau rea în chestiunile de stat!"
Matt îşi priponi malukul de picioarele din fontă ale unuia dintre turnurile de observaţie, păianjen rece şi nepăsător faţă de intenţiile vrăjmaşilor de dincolo de locul în care cerurile se uneau cu apele, într-o cununie veche de când lumea, şi se îndreptă spre dig. Spera ca prospeţimea umedă a oceanului să-i limpezească gândurile şi astfel să poată lua hotărârea cea mai înţeleaptă. Păşi pe piatra udă şi alunecoasă a stăvilarului şi înaintă agale spre locul în care soliditatea rocii lăsa loc fluidităţii atotcuprinzătoare a apelor.
Valuri puternice mugeau înspre extremitatea opusă a digului, spărgându-se în mii de stropi şi inundând mici porţiuni din incizia în formă de peninsulă implantată de om în coasta oceanului. Era o seară de vară târzie, iar forţa valurilor creştea treptat, vestind apropierea sezonului ploios. Ţărmurile estoriene erau deosebit de agitate în jumătatea rece a anului, ceea ce va face ca, cât de curând, capturile pescarilor să scadă simţitor. Ajunse la marginea suprafeţei de piatră şi privi spre zarea înnegurată. Apele tulburi şi dense constituiau o peliculă de nepătruns de ochiul omenesc. Recunoscu stânca în formă de piramidă pe care obişnuia să stea de fiecare dată când venea aici. Se căţără iute până în vârful ei, agăţându-se cu  degetele de apexul ei tăios, conştient că un val mai puternic l-ar fi putut proiecta în ocean, ori, în cel mai fericit caz, l-ar fi aruncat înapoi, pe granitul dur al stăvilarului. "Ce trebuie să fac acum, spune-mi tu, stâncă a zeilor?"murmură Matt. Un val se lovi de dig şi acoperi stânca cu mantia lui lichidă.

Unde a plecat regele?"se interesă prinţesa, remarcând absenţa fratelui ei mai mare."Domnişoară, cred că s-a dus într-una dintre obişnuitele lui plimbări zenitale de pe malul oceanului!"îi răspunse Edwin, consilierul regal. "Din nou? De la o vreme încoace lipseşte de la palat în fiecare seară, trebuie să fie tare neliniştit dacă a început să prefere compania naturii!"
"Aşa şi este, prinţesă! Şi cred că Majestatea Sa are motive temeinice să fie îngrijorată având în vedere situaţia politică a regatului nostru!"
"Ştiu asta, însă nu cred că apele întunecate ale oceanului sau spiritele celor morţi îi vor putea arăta rezolvarea problemelor prezentului!"îl contrazise ea fermă, pe un ton care, totuşi, îi trăda îngrijorarea.
Prinţesa Isodore era o jună diafană care de abia împlinise 16 ani, iar întreaga ei viaţă de până atunci gravitase în jurul curţii monarhice a Estoriei. Ceea ce înseamna că era cu desăvârşire străină problemelor specifice lumii exterioare, intereselor politice de pe continent, războaielor sângeroase purtate între naţiuni îndepărtate. Isodore cunoscuse doar tihna şi protecţia vieţii de la palat, dezvoltându-şi falsa impresie că trăia într-o lume guvernată de legi morale, şi, prin urmare, cele posedate de către poporul în sânul căruia se născuse, inclusiv libertatea acestuia, sunt bunuri inalineabile, ori că fericirea le este garantată prin naştere tuturor oamenilor. Însă întorsăturile politice din ultima vreme ameninţau să sfărâme cupola de cristal a  prinţesei estoriene.
"Iertaţi-mă Alteţă, dar treburile îmi solicită prezenţa în altă parte!"se scuză Edwin, înclinându-şi uşor capul, după care părăsi încăperea.
"Nimeni nu mă ia în serios!"se enervă prinţesa, dezamăgită. De când murise tatăl lor lucrurile se schimbaseră enorm în privinţa relaţiilor politice ale regatului lor cu statele învecinate, însă aproape nimic din instabilitatea politică care încrunta frunţile şi răvăşea liniştea demnitarilor estorieni nu pătrunsese în iatacul de cleştar al prinţesei, care remarcase doar că fratele ei devenise mult mai tăcut şi mai trist. La început pusese acest lucru pe seama morţii regelui Louis, însă acum, când trecuseră aproape doi ani de la încetarea lui din viaţă, Isodorei i se părea de-a dreptul ciudată atitudinea lui Matt, odinioară atât de plin de viaţă şi de copilăros. "Dacă puterea este cea care-ţi răpeşte copilăria, atunci mi-aş dori ca niciodată să nu am parte de ea!"gândi prinţesa, ieşind pe largul balcon al dormitorului ei. O panoramă superbă se înfăţişa ochilor ei albaştri. Oceanul îşi etala evantaiul spumos de-a lungul coastei Estoriei, iar cele două luni, decorând cerul vineţiu, reflectau razele soarelui, acum inaccesibil privirilor venite din tărâmul sublunar. Briza oceanului îşi făcea simţită prezenţa chiar şi acolo, pe terasa Palatului Regal, trădând forţa copleşitoare a naturii neînsufleţite, singura de care Isodore fusese învăţată să se teamă, şi singura pe care o adora, în sublimul ei de netăgăduit. Însă vremurile se schimbaseră, după cum îi tot spunea Edwin. "Oare ce o fi vrut să spună bătrânul Edwin prin asta?"

"De ce ne-aţi chemat la ora asta, Majestate?"vorbi lordul Kyron, ministrul de război.
Regele stătea în dreptul uşii, ud leoarcă, lăsând stropii de apă să i se scurgă de pe haine pe podeaua de marmură a Sălii de Consiliu. "Oceanul mi-a vorbit!"exclamă el, înaintând spre capul mesei rectangulare, din lemn de nuc.
"Majestate, să lăsăm fanteziile deoparte, nu cred că este momentul oportun pentru excesele minţilor noastre înfierbântate!"îl dojeni, impasibil, Edwin. "Cu toţii suntem preocupaţi, însă asta nu justifică comportamentele iraţionale!"
"Nu ştii ce mi s-a întâmplat în seara asta, Edwin!"rosti regele, surâzând, şi-şi ocupă locul rezervat la masa Sălii de Consiliu.
"O nălucă?"nu se lasă înduplecat Edwin.
"M-am dus la stânca-piramidă de la marginea digului de sud şi..."
"Iar aţi fost acolo, Majestate, dacă sora Dumneavoastră află lucrul acesta se va supăra, ştiţi foarte bine ce era să vi se întâmple când aţi mers acolo în săptămâna morţii regelui!"
"Ştiu, însă se pare că am scăpat cu viaţă, nu-i aşa, dragă Edwin? Ceea ce s-a întâmplat şi acum!"
"Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi?"
"M-am suit în vârful stâncii, iar un talaz m-a târât în ocean!"
"Pe toţi zeii, parcă aţi fi un copil, se pare că unii oameni nu se învaţă minte niciodată!"se isteriză Edwin.
"Am căzut în apă, iar atunci oceanul mi-a vorbit, acum ştiu ce trebuie să facem!"
"Sigur nu v-aţi lovit de stânci?"se întunecă la faţă Edwin, uitându-se cu atenţie la pletele bogate, în căutarea semnului exterior al vreunei lovituri.
"Nu te mai zgâii aşa la mine, că nu mai sunt de multă vreme un copil!"
"Aş spune că sunteţi chiar mai rău decât unul!"replică Edwin, producând câteva râsete în sobra Cameră de consiliu.
"Nu înţelegi ce vreau să spun! Lucrurile stau exact aşa cum spunea bunica mea, regina Astrid. Atunci când crezi în ceva, atunci când investeşti un obiect sau un fenomen al naturii cu capacităţile pe care tu ai dori ca acel lucru să le aibă, este extrem de posibil ca lucrul respectiv chiar să capete sau, mai bine spus, să-şi deconspire virtuţile pe care tu i le bănuieşti! Asta este relaţia mea cu oceanul, care este cea de-a doua casă a mea! În definitiv, toţi ne-am născut în apă!"
"Să lăsăm problematicile biologiei umane pe seama specialiştilor, Majestate!"răspunse Edwin, deloc sedus de pledoaria regelui.
"Ei bine,"continuă Matt "acela a fost momentul în care oceanul mi-a vorbit, ca să spun aşa! Scufundându-mă în apă am deschis ochii şi am văzut viitorul! Am întrezărit, prin perdeaua sticloasă a apelor, calea pe care trebuie să o urmăm!"
"Ce aţi văzut, Majestate?"îl întrebă Kyron.
"Lord Kyron, nu trebuie să-l încurajaţi!" se opuse, ofuscat, Edwin.
"Am văzut harta în formă de stea a Lwuanei! Cu ei trebuie să ne aliem!"
"Poate că aţi văzut o banală stea de mare, Majestate, şi mai cred că dacă trebuie să mulţumiţi apelor pentru ceva, atunci mulţumiţi-le că v-au lăsat în viaţă şi de data asta!"punctă consilierul.
"O stea de mare desenată în contururile neregulate şi cu munţii zimţuiţi şi înalţi ai Regatului Lwuanei? Nu prea cred? Mai mult, sunt sigur că ceea ce am văzut mi-a fost înfăţişat de către zeul oceanului însuşi, altminteri nereuşind a-mi explica claritatea imaginii din faţa ochilor mei!"
"Cu alte cuvinte, ne propuneţi să ne aliem cu Lwuana!"rezumă lordul Kyron.
"Mda, înţeleg ce vrei să spui, Kyron, cuvântul regelui este literă de lege, iar dacă Majestatea Sa hotărăşte o anumită mutare pe eşicherul politicii continentului nostru, atunci noi trebuie s-o urmăm. În definitiv, asta este tot ceea ce contează, însă nu sunt convins de justificarea mitică pe care aţi adus-o acestei viitoare acţiuni politice de maximă  importanţă pentru statul nostru!"rosti Edwin.
"Nu înţelegi, Edwin,  este voia zeilor! Ştii la fel de bine ca mine că regina Astrid nu s-a inselat niciodata in viziunile pe care le-a avut! Si mai stii cat de mult aveau sa conteze precognitiile ei in modelarea istoriei poporului nostru!" Stim asta, Excelenta!"incuviinta sfetnicul. "Este adevarat ca regina Astrid a fost vestita pentru intuitia ei iesita din comun. Dar, totusi, nu avem inca motive sa credem ca darul ei s-a pastrat in linia genetica a familiei regale. Pana acum niciunul dintre descendentii ei nu au facut dovada clara ca ar detine, la randul lor, calitatile ei premonitorii!" "Poate ca ar fi timpul sa reconsideram acest fapt, nu crezi?"il contrazise regele pe un ton jovial, dupa care-si intari spusele: "Eu cred in vrerea zeilor!" "Nimeni nu se indoieste de sacralitatea vointei divine, Majestate!"interveni Aaron, comandantul Gardei Palatului. "Insa trebuie sa discernem cu atentie situatiile in care realmente are loc o teofanie de cele in care exista doar suspiciunea unei manifestari a zeilor in planul nostru lumesc!" "Nu se spune ca suveranii sunt fiii zeilor!"il contrazise Matt. "Daca, in materialismul nostru crescand, refuzam chiar si monarhilor posibilitatea de a comunica cu zeii, atunci cum sa mai speram in pastrarea unei punti de legatura intre noi si ei?" "Luwana nu ar fi cel mai puternic aliat, dupa cum stim cu totii!"interveni Kyron, lasand sa se inteleaga ca si-a asumat hotararea regelui, avand, totusi, rezervele de rigoare, dupa care continua: "Desi are o armata mai putin numeroasa si mai slab echipata decat Wadonia, Luwana are o granita mult mai intinsa cu Estoria, fapt care ne-ar face-o mult mai utila ca aliat, decat ca inamic..." "Cred ca de avantajul asta ar putea beneficia doar luwanii, vecinii nostri rasariteni nu sunt in masura nici sa ne sprijine corespunzator, si cu atat mai putin sa ne atace!"obiecta Edwin, golindu-si potirul de vin . "...si, cum spuneam,"isi continua expunerea ministrul "Luwana mai are avantajul strategic al unor fortarete greu de cucerit. Nu in ultimul rand, gandindu-ne la relatiile noastre diplomatice pe termen mediu si lung, politica lor este inmiit mai pacifista, si, odata ce le vom castiga increderea, ne vor deveni aliati militari si parteneri economici de nadejde multa vreme de acum incolo!" "Asa este!"il aproba Aaron. "Moralitatea ar trebui sa fie un criteriu decisiv in alegerea aliatilor nostri! Nici nu stiu cum am putea, de altfel, sa ne bizuim pe cuvantul Imparatului Aarul in eventualitatea in care am sprijini Wadonia in razboi!" "Corect!"fu de acord Matt. "Trebuie sa recunoastem ca neutralitatea de pana acum a regatului nostru a dat nastere multor suspiciuni in privinta caracterului conducatorului sau. Asta ca sa nu mai vorbesc de avantajele militare pe care Imperiul Wadoniei le-a avut ca urmare a neimplicarii noastre in acest razboi, care a devenit deja, fie ca vrem sa acceptam sau nu, o veritabila pandemie a continentului nostru! Caci, daca Luwana nu poate sa fie criticata pentru neinterventionismul ei de pana acum, acesta datorandu-se fortei sale de lupta destul de limitate, Estoria si-a creat o reputatie negativa prin simpla ei inertie, lasandu-se astfel in voia valurilor capricioase ale istoriei!" "Prin urmare, am stabilit!"se supuse hotararii majoritatii si Edwin. "Indiferent de justificarea, rationala sau oracolara, a deciziei Majestatii Sale, Estoria va porni razboi impotriva Wadoniei!" Probabil ca aceasta este cea mai buna solutie intr-o situatie atat de delicata!" "Ca bine graiesti dragul meu sfatuitor!"il felicita Matt, usor ironic. "Acum va trebui sa ne facem un plan de actiune! Trebuie sa-l instiintam numaidecat pe ambasadorul luwan!"propuse Kyron. "Iar toate actiunile noastre vor trebui organizate in functie de disponibilitatea militara a viitorului nostru aliat. Daca le permitem wadonilor sa cucereasca Luwana vom pierde importante ascendente de ordin strategic!" "Foarte bine, convocati-l pe ambasador in Sala Tronului!"incuviinta tanarul rege ridicandu-se in picioare si punandu-si palmele pe masa veche, din lemn de nuc, care asistase la atatea consilii de razboi. "Sunteti constienti ca odata ce am luat aceasta hotarare nu mai este cale de intoarcere!"

Soarele scalda intr-o lumina de inceput de lume nisipul fin al plajei din fata Palatului Regal. Printesa Isodore statea pe balconul apartamentului sau si admira privelistea mirifica oferita ochilor ei albastri de spectacolul naturii la matineu. Un soare inca discret, privat deocamdata de intensitatea stralucirii sale diurne, imprima oceanului o tenta albastru-verzuie, in vreme ce sclipirile din larg ale crenelurilor si ale turnurilor Palatului de Vara de pe Insula de Margean pareau sa-i transmita, intr-un cod secret stiut numai de catre ea si de zeul de pe bolta, mesaje psychedelice interzise muritorilor de rand. Printesa inspira adanc in piept aerul sarat adus de briza, lasand ca masele de aer curat sa-i mangaie parul balai. Avea sentimentul ca ceva avea sa se intample cat de curand, o presimtire stranie, asemanatoare celei pe care o avusese in ajunul mortii tatalui lor, regele Louis. Probabil ca se lasase prea mult in voia gandurilor negre in ultima vreme. Tacerea cu care o invaluia fratele ei mai mare, devenit rege atat de timpuriu, si secretosenia care caracteriza intreaga curte in ultima perioada de timp o facusera sa-si dezvolte scenarii explicative pe cont propriu, mai mult ca sigur false, insa ingrozitor de deprimante. Ii era teama ca fratele ei va intra in razboiul despre care se vorbea la colturile palatului, tragand regatul intr-o confruntare nedorita si ii era teama ca Matt va alege bazandu-se pe intuitiile sale, care erau, de altfel, o trasatura de familie, si nu pe ratiune. Desi printesa Isodore era tinuta departe de bine si de rau, neavand habar care erau actantii acestui razboi a carui existenta de abia patrunsese in viata ei, precum aburii unui foc indepartat, printesa stia, totusi, de maleficul imparat al Wadoniei, iar simtul moral ii spunea ca Matt trebuie sa se tina departe de mania acestuia, desi nu stia exact cum ar fi mai bine sa faca un astfel de lucru. "Probabil ca fratele meu a decis deja ce sa faca, iar eu imi fac griji degeaba!"se linisti ea. O pasare marina, un erust cu penajul alb, cu dungi verticale negre, trecu in zbor deasupra terasei in care statea printesa, scotand un tipat strident, specific speciei lui, pe care insa Isodore il gasi nespus de tulburator. Atintindu-si privirile catre portile palatului remarca o agitatie nefireasca. Cativa oameni vociferau in fata portilor mari, din fonta, ale citadelei, iar in fata lor un barbat imbracat in uniforma militara vorbea cu ei gesticuland, probabil incercand sa-i convinga de ceva. Un membru al grupului facu un pas inainte si incepu sa tipe la militarul care le vorbise. Acesta facu stanga-imprejur si le ordona garzilor sa ii goneasca. Se creea o ambuscada si o multime de gura-casca se buluci in preajma locului incidentului. "V-ati trezit, printesa! Se pare ca nu mai aveti somn ultima vreme!"exclama Camille, guvernanta regala. "Ce se intampla acolo, in fata portilor?"o intreba ea mirata. "Probabil ca sunt niste negustori care vor sa-si vanda marfurile in palat, Alteta! Insa fratele Domniei Voastre a dat ordine foarte stricte sa nu mai intre necunoscuti in incinta palatului, indiferent de pretextul pe care l-ar folosi!" "Asta se intampla din cauza razboiului, nu-i asa?" "Nu stiu despre ce vorbiti, printesa" "Nu mai incercati sa ma tineti in ignoranta, toate lumea stie de razboiul care o sa inceapa, numai mie nu mi se spune nimic! Asta pana in ziua in care cineva o sa bata la usa iatacului meu, iar cand voi deschide, vor navali inauntru oamenii imparatului Aarul!" "Cum puteti sa spuneti una ca asta, printesa? Credeti ca fratele vostru ar permite sa se intample una ca asta? Fiti fara grija, daca vom intra in razboi se vor lua toate masurile de precautie necesare si nu se va ajunge in situatia in care sa aveti musafiri nedoriti!"rase Camille, incercand sa simuleze buna-dispozitie. "Dar nu inteleg de ce negustorii astia sunt atat de insistenti? Daca ar fi fost niste asasini platiti nu cred ca ar fi riscat sa atraga atentia asupra lor facand atata harmalaie?" "Nu stiu, printesa, dar ma pot interesa, ii promise guvernanta, ma duc sa va pregatesc micul-dejun, prilej cu care o sa ii intreb pe soldati ce s-a intamplat!"
Jos, in fata intrarii principale a palatului, negustorii veniti din Manyr, unul din porturile invecinate capitalei, continuau sa protesteze. Simon, conducatorul lor, se adresa sefului de tura care le interzise accesul: "In cazul in care il privati pe rege de darul care ia fost adus veti fi direct raspunzator pentru soarte Estoriei. Sau credeti ca exista vreo forta pe continentul asta capabila sa faca fata armatelor wadoniene?" 'V-am spus care sunt conditiile, daca vreti sa existe posibilitatea ca regele sa se uite la cadoul vostrul, atunci lasati-l aici, si faceti cale intoarsa numaidecat! Incepand din dimineata zilei de azi accesul strainilor in cetate este interzis cu desavarsire!" "In regula!"se invoi Simon. "Daca nu exista o alta cale, vom proceda asa! Dar doresc sa fiu asigurat ca darul va ajunge la rege si nu va incapea pe mainile altcuiva!" "Fiti fara grija, oricum, cu galagia pe care ati starnit-o cred ca intreg orasul a aflat de vizita voastra!" Simon desfacu de pe saua malukului sau un pachet lunguiet, invelit intr-o matura din matase. "Poftim, aveti grija ce faceti cu ea!" "Pare sa fie o sabie!"facu paznicul "Un motiv in plus ca sa nu va las sa intrati! Cum ati crezut ca vi s-ar fi permis accesul in Sala Tronului cu asa ceva! Poate ca ar fi mai bine sa va retinem aici pana Majestatea Sa va vedea despre ce este vorba!" "Si eu cred ca ar fi nimerit sa am o intrevedere cu regele avand in vedere importanta cadoului pe care il fac!" "Majestate!", i se adresa Aaron regelui "Unul din oamenii mei, seful de tura al pazei portii principale, a prelevat obiectul acesta de la un grup de negustori care doreau cu tot dinadinsul sa vi-l inmaneze personal. Se pare ca este o sabie!"zicand acestea Aaron ii intinse un colet invelit in matase si lung de circa doi metri. Matt il desfasura cu atentie si dadu la iveala un palos din otel, cu o lama lunga aproape cat un stat de om si un maner din lemn de sunir, un arbore extrem de rar din al carui lemn se faceau mobilele si accesoriile militare cele mai cautate, sunirul fiind un lemn extrem de dur si de rezistent, avand insa o maleabilitate deosebita. "Pe toti zeii marii, dar acesta este palosul lui Yargo, strabunicul casei De Vesaa, legendara sabie cu care se spune ca acesta si-ar fi sfartecat si decapitat toti dusmani atunci cand a intemeiat regatul Estoriei! Cum de a ajuns in posesia unui negutator sabia de atat de multa vreme cautata de toate familiile nobile de pe continent?" "Nici noi nu stim, tocmai de aceea, avand in vedere ca nu stiam care erau adevaratele intentiile ale oamenilor astora, sau daca macar ei sunt negustori, i-am retinut ca sa va dea explicatiile de rigoare!" Rostind acestea Simon facu semn cu mana unuia dintre locotenentii lui, iar in sala patrunsesera cei patru drumeti escortati de garzile regale. "Numele meu este Simon, si o sa va vorbesc in numele tuturor, Majestate!"spuse un barbat mai inalt, cu barul roscat, apropiindu-se de tronul unde regele statea cu sabia in mani, facand eforturi vizibile sa o mentina deasupra nivelului podelei. Mai aveti mult de luptat in fata stalpului de antrenament si de asudat in sala cu greutati ca sa va apropiati de performantele lui Yargo!"rase el. "Cum de iti permiti sa-i vorbesti astfel Majestatii Sale!"se rasti Aaron, pasind amenintator catre negustor. "Lasa-l, vreau sa aflu cum de ai intrat in posesia acestui obiect, comerciantule! Stii ca acesta nu este un bun comercial ca toate celelalte, pentru care sa te tocmesti pentru cea mai buna oferta!" "Stiu prea bine, Majestate, tocmai de aceea si doream sa vi-l fac cadou personal! Ne indreptam catre palat, cand. ajungand in dreptul digului de la est, acolo unde bunica Domniei Voastre avusese revelatiile, atentia ne-a fost atrasa de un obiect stralucitor care era aruncat printre stanci. Apropiindu-ne am gasit palosul legendar, era in ca ud, asa ca ne-am gandit ca Dumneavoastra v-ar fi mult mai util decat noua!" "L-ati gasit la dig, adica acolo unde mi-a vorbit zeul marii ieri seara, nu-mi vine sa cred!"exclama regele. "Mai aveti vreo indoiala, acum, in al doisprezecelea ceas, ca aceasta este voia zeilor, aceea de a lupta impotriva Wadoniei!"striga Matt entuziasmat, scapand palosul pe podea, care se infipse adanc in marmura treptelor tronului. "Nu, Majestate!"surasera la unison toti cei aflati in sala.
I will show you also a sweet dream, next night!