Comunitatea noastra azi

 Comunitatea si poporul nu constituie acelasi lucru.

Un popor este definit ca fiind format din multimea indivizilor care impartasesc aceeasi origine, aceeasi limba si acelasi destin istoric colectiv. Bineinteles, popoarele, cu cat sunt mai mari, cu atat vor dezvolta mai multe dialecte locale, unele dintre ele putand sa fie intr-atat de diferentiate incat sa constituie limbi disjuncte, insa in toate cazurile va exista o limba oficiala nationala.

Comunitatea, in schimb, reprezinta o notiune sociologica ceva mai subtila, ea fiind formata din toti indivizii care au in comun anumite caracteristici mentale, spirituale, fizice, istorice in virtutea carora acestia sa poata sa fie grupati intr-o structura sociala unica.

Toate comunitatile se afla in relatii de tangenta cu celelalte comunitati, poporul nefiind decat un caz particular sau o instanta a conceptului generic, mai larg, de comunitate sau multime umana. Astfel, avem diverse comunitati umane, oamenii putand sa fie clasificati in virtutea unei multitudinii de criterii.

Comunitatea LGBT, deoarece despre ea doresc sa scriu in acest articol, se individualizeaza de celelalte grupuri umane prin faptul ca toti membrii sai poseda anumite caracteristici psiho-emotionale, atitudinale si comportamentale, care ii fac sa fie diferiti fata de majoritatea heterosexuala din punctul de vedere al orientarii sau/si al identitatii lor sexuale.

Nici macar nu o putem defini ca fiind totalitatea indivizilor umani non-heterosexuali deoarece aceasta delimitarea conceptuala ar restrange multimea persoanelor LGBT la indivizii homo sau bisexuali, barbati sau femei, excluzandu-i pe transgenders. Tocmai de aceea prima definitie, conceputa intr-un mod afirmativ, este singura adecvata.

Comunitatea LGBT impartaseste insa, prin membrii sai, si alte valori in afara celor legate nemijlocit de sexualitate si de erotism, mai exact, anumite scopuri comune de natura sociala, economica si politica, un stil de viata si moduri de a gandi viata in societate relativ asemanatoare, insa diferite de cele ale majoritatii, pentru ca sunt modelate si determinate de tipul de atractie sexuala pe care acestia o simt.

Altfel spus, minoritarii LGBT au in comun anumite deziderate privitoare la drepturile lor civile - si care sunt cu atat mai acute cu cat aceste drepturi nu au fost pe deplin achizitionate sau se datoreaza unor interventii si modificari politice de data recenta - dar care sunt prezente in mentalitatea acestor oameni indiferent de rating-ul democratic al societatii in care traiesc tocmai din cauza non-universalitatii lor. Ei detin, de asemenea, anumite tipare individualizate la nivel de grup social ale vietii in societate - fiind, de exemplu, mai putin atasati de ideea de casnicie sau de parteneriat stabil - dar si au, nu in ultimul rand, o propensiune sau o tendinta aproape generalizata la nivelul intregii minoritati de a-si afirma valorile spirituale si materiale si de a demonstra astfel restului societatii ca sunt demni sa ia parte la aceasta. Aceasta ultima caracteristica se datoreaza si tensiunilor sociale existente, homofobia fiind un fenomen cu manifestare globala si diacronica.

Dupa cum se poate constata, unele dintre particularitatile comunitatilor LGBT sunt pozitive, fiind inclusiv de natura sa evidentieze calitatile membrilor acesteia, in timp ce altele, ca specificul vietii lor sexuale sau conjugale, sunt mai degraba neutre.

Insa in momentul in care insusirile pozitive pe care le poseda aceasta comunitate se estompeaza, ne putem pune intrebarea indreptatita daca aceasta comunitate mai exista realmente sau constituie doar o masa amorfa de indivizi, asimilata haotic de organismul social. Daca toate insusirile pozitive ale comunitatii ar disparea, lasand la o parte faptul ca am avea de-a face cu un caz distopic, deci imposibil, atunci problema s-ar pune in termeni de politica de stat si internationala, tara respectiva avand nevoie de o revolutie sau de o lovitura de stat pentru a permite acestei comunitati sa supravietuiasca sau sa iasa din anonimatul impus de totalitarism.

Cel mai adesea insa, doar o parte a caracteristicilor virtuoase ale acestui tip de minoritate pot sa fie afectate, caz in care problemele pot sa rezide, in egala masura, atat la nivelul statului, cat si la cel al comunitatii insasi.

Astfel, daca membrii grupului LGBT inceteaza sa mai doreasca sa se evidentieze prin intermediul diferitelor supape profesionale, de tipul prezentei in presa, artei, contributiilor stiintifice, invatamantului inseamna, cel mai adesea, ca statul respectiv are o problema, fie avand o legislatie homofoba, fie lipsindu-i prevederile explicite privitoare la homosexualitate, fie se confrunta cu probleme economice extrem de grave, situatie in care este de asteptat ca si celelalte grupuri sociale sa abandoneze o viata normala. Aceasta ultima posibilitate este partial adevarata in cazul Romaniei deoarece situatia economica dificila a condus la cresterea semnificativa a somajului, fapt care a limitat posibilitatile de afirmare publica si profesionala a cetatenilor romani in general, nu doar a celor din categoria LGBT. Pe de alta parte, la veridicitatea partiala a acestei posibilitati a contribuit si deprecierea dispozitiei populare, majoritatea membrilor LGBT nemaidorind sa-si faca stiuta orientarea sexuala.

Este mult mai grav daca acele insusiri pozitive constand in dorinta unui grup minoritar de a se emancipa si de a-si obtine si consolida numite drepturi civile se atenueaza sau ajung pe cale de disparitie. Atunci problema se poate pune doar in terenul comunitatii LGBT, mai putin in cazul in care avem de-a face cu un sistem politic totalitar, ceea ce totusi nu este situatia in tara noastra in momentul de fata.

Mutand discutia pe pozitia comunitatii insasi, se poate vorbi despre doua modalitati in care o minoritate ca cea LGBT se poate manifesta social prin actiuni favorabile ei: actiunile directe sau explicite, de tipul activismului LGBT, inclusiv al lobby-urilor si al actiunilor de advocacy, nationale si internationale, si, respectiv, actiunile indirecte sau implicite, de tipul realizarilor profesionale care atrag dupa sine notorietatea si prestigiul social al persoanelor in cauza si, in consecinta, si ale comunitatii de apartenenta a acestora.

Daca prima categorie de actiuni este amenitata cu extinctia, asa cum bag seama ca se intampla la noi in tara, aceasta inseamna ca avem o problema reala, localizabila chiar la nivelul comunitatii LGBT, stiind fiind faptul ca regimul politic aflat la putere nu discrimineaza, la modul evident, cel putin, pe temeiul orientarii sau al indentitatii sexuale.

Iar daca militantismul gay s-a diluat vizibil in ultimii ani, in conditiile in care realizarile profesionale, de interes public, ale membrilor comunitatii LGBT sunt extrem de putine, se poate pune intrebarea indreptatita: “care mai sunt determinatiile pozitive prin care se mai remarca in zilele noastre aceasta comunitate?” Este oare posibil ca un grup de oameni uniti intre ei doar la modul generic - asa cum sunt si indivizii din aceeasi specie, indiferent de trasaturile lor particulare, care le pot oferi diverse pozitii in cadrul grupului lor - sa mai constituie altceva decat o masa heterogena, in care elementele comune au fost demult sacrificate pe altarul vietii cotidiene, si la care se apeleaza doar in momente de supra-tensiune hormonala?

Ceea ce vreau sa spun este ca insasi identitatea grupului minoritar LGBT este primejduita in conditiile in care singura trasatura pozitiva evidenta a perioadei post-revolutionare, militantismul pro-gay, cu tot ceea ce presupune el, inclusiv solidaritatea dintre membrii aceleiasi categorii, este pe cale de disparitie sau a devenit pur formal si simbolic.

Cred ca nu mai insel atunci cand sustin ca solidaritatea dintre membrii grupului LGBT este o modalitate de a lupta pentru drepturile civile ale acestuia, mai exact, o cale directa, care ignora simtul comun al societatii sau o forteaza sa accepte situatia de fapt.

Impresia mea este ca pe un fundal social caracterizat din punctul de vedere al comunitatii LGBT de inactivitate si complacere in marasmul general nu se va ajunge nicaieri, aceasta riscand sa-si piarda vizibilitatea, reducandu-se la grupuri de indivizi care nu comunica intre ele si care, implicit, nu mai au cum sa mai formeze o comunitate.

De altfel, asa cum nu exista o organizatie care sa militeze pentru drepturile barbatilor in calitatea lor de barbati (si nu de aderenti la o ideologie, de pescari amatori, de veterani de razboi, etc), acestia avand in comun doar interactiunile sociale si relatiile familiale extra-institutionalizate si non-militante, de ce ar trebui ca un alt grup social sa beneficieze de o vizibilitate deosebita?

Poate pentru faptul ca traim intr-o tara care nu si-a adjudecat inca toate beneficiile democratiei si in care minoritarii LGBT nu ar trebui sa urmeze modelul comportamental al celor mai rai membrii ai restului societatii, acestia fiind tocmai aceia care discrimineaza sau, la fel de grav, nu actioneaza, fiind lipsiti de orice tip de idealuri, fie ele unele gresite.

A fost totusi necesar ca omul sa produca paradigma astronomica geocentrica, si apoi cea geoheliocentrica, pentru a ajunge treptat si pe calea observatiilor la adevarul paradigmei heliocentrice actuale.

A fost necesar ca primele mari state din istoria umanitatii sa devina imperii pentru ca valorile spirituale ale speciei noastre sa fie diseminate pe teritorii largi si ca sa invatam, totodata, ca formele de guvernare expansioniste sunt daunatoare comunitatilor locale, cat timp intreaga umanitate este alcatuita dintr-o multime de comunitati locale, iar puterea politica a imperiilor este trecatoare, cele care raman in urma lor fiind tocmai comunitatile locale si valorile spirituale care constituie patrimoniul universal al culturii.

A fost necesar sa experimentam sclavagismul si totalitarismul pentru a realiza ca teroarea politica, nici daca este confinata in limitele granitelor unui stat, nemaifiind neaparat extinsa la nivel inter-statal, nu face decat sa inhibe dezvoltarea culturala si materiala a unui popor sau, cel mult, sa determine performanta economica temporara, creeand mecanisme economice dependente de o mana de lucru conjucturala si asigurata imoral, insa debilizand pe termen mediu si lung atat infra-structura cat si structura economica a statelor.

A crede in ceva, oricat de eronat ar putea sa fie la un moment dat sau la modul absolut, inseamna a dori ca ceva sa se schimbe in bine, a nadajdui ca un progres sa fie efectuat in societate intr-unul dintre sectoarele ei, insa a nu crede in nimic este totuna cu a nu voi ca nimic sa se intample, a nu gandi si a nu exista ca fiinta ganditoare, stiindu-se ca gandirea este insusirea definitorie a omului. Istoria a fost scrisa de cei care s-au implicat in dinamica sociala imprimandu-i cursul, determinand toate progresele cunoasterii realizate in domeniile stiintei, tehnicii, artei, politicii, organizarii sociale.

A crede inseamna a dori, iar a dori inseamna a fi.

A nu crede sau a nu mai crede este ca si cum nu ai fi existat niciodata ca om. Iar daca nu-ti mai poti spune tie insuti sau insati om, atunci oare cum te-ai mai putea caracteriza?

Baza conceptuala a Filosofiei Iubirii

     Fondul etic inerent tututor actiunilor umane valorizabile estetic

 Trebuie sa admit faptul ca valorile morale sunt constructii teoretice exclusiv umane, aceasta afirmatie fiind valabila pe baza experientei pe care noi am avut-o pana acum, ca specie. Dar daca omul este singura fiinta capabila sa aiba o morala, adica aflata in masura sa dezvolte si sa inteleaga notiunile etice, asta nu inseamna ca viata morala, afla in conformitate cu principiile etice elementare, este practicata de toti cetatenii secolului XXI. Prin urmare, moralitatea ramane adesea o potenta specific umana nevalorificata de toti reprezentantii speciei noastre.

Se pune intrebarea logica, evolutionista poate- desi, personal, nu pot subscrie pana la urma, in pofida unora dintre asertiunile mele anterioare, niciuneia dintre teoriile transformiste decat intr-o mod local-: “daca o astfel de insusire exista, una de tipul moralitatii, aceasta diferentiindu-ne net de restul regnului organic, ce rol ar mai avea o asemenea modificarea mentala a fiintei umane cat timp ea nu este utilizata corespunzator?”

Pornind de la premisa utilizabilitatii tututor determinatiilor specifice care pot aparea la un moment dat, singurul mod in care moralitatea poate sa fie justificata ca regasindu-se in gama de caracteristici a omului este tocmai prin necesitatea folosirii acesteia in cadrul vietii indivizilor umani. La prima vedere, pornind de la asumptia quasi-adaptionista a dezirabilitatii tuturor trasaturilor somatice sau mentale dobandite sau posedate de la inceput de catre o specie oarecare, s-ar putea infera ca moralitatea este necesara pentru a fi instrumentata in cadrul vietii de grup a oamenilor. Oamenii fiind fiinte gregare, asa cum sunt majoritatea formelor de viata superioare, moralitatea le va fi acut necesara, cu atat mai mult cu gradul de gregaritate al oamenilor este unul extrem de pronuntat, el fiind augmentat odata cu cresterea nivelului lor de civilizatie.

Este adevarat ca moralitatea, tocmai pentru faptul ca este o calitate noetica, nu poate sa fie independenta de gradul de dezvoltare al sistemului nervos central al speciei numite om, mai exact, de nivelul de inteligenta al acesteia. Insa nu cred ca putem sa tratam moralitatea ca fiind doar o ipostaza preponderent sociala si relationala a inteligentei umane intrucat aceasta insusire comportamentala are implicatii axiologice suficient de profunde incat sa aiba si o valoare extra-sociala, una rezidand in insasi calitatea intrinseca a actiunilor morale, dincolo de orice context social. Astfel, desi este de neconceput in afara sferei sociale ale unor fiinte inzestrate cu inteligenta superioara, moralitatea se evidentiaza prin caracteristici care sfideaza sau ignora oportunitatea adaptativa a deciziilor.

Fireste, moralitatea poate sa fie definita ca fiind capacitatea unor fapturi dotate cu o inteligenta superioara de a reflecta pe baza unor criterii etice si estetice asupra unor chestiuni concrete, altminteri apreciabile doar pe temeiul unor criterii logice sau pragmatice, insa acest lucru nu o face mai putin rationala, iar aceasta atat datorita originii sale mentale, cat si datorita modalitatii analoage conceptelor logice in care sunt structurate conceptele morale.

Intrebarea care se pune este daca o astfel de trasatura nu constituie cumva una dintre marcile distinctive ale fiintei umane, si, intrucat acest lucru nu poate sa fie considerat altfel decat veridic, renuntarea la ea sau neglijarea ei echivaleaza cu negarea naturii umane sau a umanitatii de catre un individ care alege sa adopte un comportament imoral.  Este clar ca posibilitatea omului de a elabora judecati etice si de a avea, implicit, un comportament moral reprezinta un factor de coeziune esential al tuturor societatilor, contractele care stau la baza acestora presupunand increderea reciproca intre toti membrii lor, insa valoarea de adaptare a moralitatii se limiteaza la situatiile care privesc functionarea organismului social. In cadrul societatilor, caci viata omului nu prea exista in zilele noastre in afara acestora, pot insa sa aiba loc actiuni independente de continuitatea sau de existenta societatilor, actiuni generate din altruism pur, acestea fiind exemplele cele mai clare de moralitate omeneasca.

In concluzie, se poate pune intrebarea daca nu cumva nu doar actele anti-cetatenesti si ilegale pot sa fie considerate ca fiind imorale, dar si, in egala masura, toate acele actiuni care ii afecteaza negativ pe congenerii nostri, chiar daca savarsirea lor nu constituie fapte anti-civice sau ilegale? Ca atare, s-ar putea intrevede raspunsul potrivit caruia natura sau esenta omului nu este doar aceea de zoon politikon, de animal social, dar, mai presus de orice altceva, aceea de fiinta morala. Implicit, de aici se poate deriva concluzia ca eroarea fundamentala a omului nu este nesocotirea legilor statului, deci comiterea de fapte ilegale, ci aceea de comitere a faptelor imorale, adica a acelor categorii de actiuni care pot sa fie valorizate ca fiind non-etice indiferent de legislatia tuturor statelor lumii, stiindu-se faptul ca legile umane nu pot si nu vor putea niciodata sa fie perfecte. Comiterea actelor imorale per se constituie modalitatea cea mai explicita de infirmare a conditiei umane sau a umanitatii unui om, ba, as indrazni sa pretind, de abia aceasta categorie de actiuni poate sa fie considerata ca fiind strict imorala, avand in vedere incompletitudinea si perfectibilitatea tuturor legislatiilor statelor lumii.

Astfel, daca moralitatea conventionala sau institutionalizata social reprezinta forma practica de manifestare a inteligentei superioare umane, moralitatea autentica sau pura, nenecesara continuitatii societatii, se poate manifesta si in afara cadrelor sociale, fara sa le incalce, si de abia aceasta din urma reuseste sa individualizeze fiinta umana, furnizandu-i o dimensiune noetica absoluta noua, nemaiintalnita in restul naturii vii cunoscute.