Romania a ajuns sa fie o tara in care exista diversitate. De fapt, acesta exista inca din perioada comunismului, numai ca atunci ea era innabusita, nerecunoscuta, limitata la cateva caracteristici inevitabile de tipul diversitatii etnice, lingvistice, culturale. Actualmente diversitatea este prezenta in toate aspectele societatii romanesti, mai mult, ea este incurajata sa continue sa existe, sa isi creasca vizibilitatea, etc.
Acum, aici, avem diversitate culturala, religioasa - ni se permite sa avem conceptii religioase - etnica, lingvistica, de orientare si de identitate sexuala, etc. Pot sa afirm ca vad diversitatea pretutindeni si o vad asa cum as vedea-o intr-o alta mare metropola a lumii, ca si cum parcelele de tara cu care intru in contact la un moment dat ar fi fost decupate din peisajul citadin al Londrei sau, poate, daca as asista la o expozitie de manga, ca si cum aceste elemente diverse, insa inerente societatii, ar face parte din decorul unui Tokyo. Insa sunt numai franturi din aceste mari orase: sabloanele sau etaloanele la care ne raportam pentru comparatie ne sunt inca net superioare, in primul rand din punctul de vedere al modului de receptionare si de valorificare sociala a diversitatii. La noi diversitatea este inca doar tolerata, la noi diversitatea invata sa se exprime, pe cand pe alte meleaguri ea a depasit de mult faza aceasta, devenind un element de cultura fuzionat cu restul structurii socio-culturale.
Cum vad eu diversitatea la modul concret, asa, pe asfaltul strazii, defiland ingenua si spontana? Hmm, asta ar insemna sa fac apel la fapte reale, deci sa vorbesc la modul indicativ sau la modurile trecutului, nicidecum sa realizez un exercitiu de imaginatie, vorbind la modul conditional-optativ, deoarece ultima modalitate ar permite ca prea multe sa fie spuse, insa prea putine s-ar potrivi diversitatii asa cum este ea, intr-adevar.
Eu vad diversitatea privind doar inainte, adica cu optimism, si asta pentru ca ea a inceput sa existe cu adevarat!
Un comentariu:
flowers
Trimiteți un comentariu