Desi e vara, de la o vreme incoace ploua aproape intruna, este o vreme englezeasca in cel mai adevarat sens al cuvantului. Iar eu visez numai curcubee. Insa aceste curcubee au incetat demult sa mai fie curcubee atmosferice, produse de ploaie. Nu! Rainbow-ul care se contureaza in mintea mea este mai degraba un puzzle. Poate un puzzle about beliefs, who could tell? Cred ca un caleidoscop cilindric de jucarie s-a spart pe undeva, prin a patra dimensiune, iar drept urmare a acestui fenomen unii dintre noi au inceput sa vada toate culorile si nuantele posibile. Sau poate ca lumina, ca sursa a tututor culorilor, a inceput de la o vreme incoace, si poate chiar la modul constant, sa se materializeze, sa se lichefieze si sa se solidifice peste tot, descompunerea sub forma curcubeeana fiind deja o consecinta a ploilor din dimensiunea noastra si devenind ca atare lipsita de importanta.
Am inceput sa vad numai culori si pete de culori peste tot. Un sevalet de undeva de sus s-a facut bucati, s-a faramat, iar noua nu ne ramane decat sa ne uitam la efectele lui senzorial-vizuale. Un pictor ar putea sa spuna ca mi-am gresit vocatia sau ca, asemeni lui Beethoven, compozitorul care devenise surd, am inceput sa-mi dezvolt simtul culorilor si al formelor fara a putea insa sa si pictez. Un psihiatru m-ar suspecta de o psihoza cu debut relativ tardiv- stiind ca psihozele se instaleaza, indeobste, pana la 35-45 de ani sau macar de anumite simptome ale vreuneia, asa cum sunt, (nu-i evident?), halucinatiile psiho-senzoriale. Faptul ca ele se limiteaza la simtul cardinal nu are o importanta majora. Oricum, poate sa fie doar inceputul.
Insa daca vreunul dintre cei care ar fi citit randurile astea ar fi fost tentat sa le considere ad-litteram atunci va trebui sa-i spun ca se inseala. La mine, culorile de dincoace de culori sunt doar inchipuite. La mine ploua colorat in imaginatie. Cert este ca nu mai conteneste si numai daca eu continuu sa scriu despre ceea ce mi se intampla reusesc sa ma mai eliberez de tensiunea acumulata. Da! Am ajuns sa scriu pentru ca am nevoie sa-mi materializez gandurile precum am nevoie de aerul pe care-l respir. A devenit ceva fiziologic in cazul meu. Poate sa fie si o fiziologie sublima, mai rafinata, asemeni, sa zicem, circuitului pranei printre nervii- nadis- si chakras-urile sistemului nostru eteric.
De ce lucrurile comune, sau poate chiar urate, ni se pot parea la un moment dat frumoase? Tine, asa cum spuneam si in postarea Kaliyuga de pe celalalt blog al meu, doar de noi, de Paradisul sau de Iadul care sta in latenta mintilor noastre, care se afla la latitudinea noastra mentala. Iar 'Paradis' este un cuvant de origine samskrida, in vreme ce 'Rai'- de origine persana. Iar indo-aryenii au trecut prin Persia. E ca un facut, pentru ca daca te gandesti la cele mai frumoase lucruri posibile, atunci, cel putin in cazul meu, ajungi de unde au plecat primele ganduri intelepte ale umanitatii, cele mai vechi reprezentari sedimentate in inconstientul nostru colectiv. Si a caror forta a fost intarita de multitudinea de adepti ai traditiilor dharmice.
Deci, de ceea ce este in noi insine depinde totul. Sunt zile in care totul ti se pare mirific, chiar si o lovitura mortala, sunt altele in care cel mai ravnit cadou iti pare superflu. E bine sa experimentezi insa. Chiar si halucinatiile de care, daca devii constient, se cheama ca-ti devin halucinoze. Daca ajungi sa nu-ti mai pese decat de lucrurile obiective, chiar dandu-te prada imaginatiei celei mai debordante, daca ajungi sa te detasezi chiar de instinctul de auto-conservare, atunci inseamna ca nu ai trait degeaba! Asa cred eu!
De fapt, 'dorinta de viata' si 'teama de moarte' sunt factori ai ignorantei, potrivit cosmogenezei - care este si psihogeneza, in hinduism - interconectati. Daca apare una va aparea si cealalta. La fel si cu tandemul 'dorinta- aversiune'. Cu cat avem mai multe dorinte vom dezvolta si mai multe fobii. La nivelul urmator, cat se poate de natural, se va contura eul, constiinta. Iar eul va fi cu atat mai gonflat, mai inflamat, mai hipertrofiat, ca o tumora, cu cat dorintele si repulsiile noastre vor fi mai numeroase.
Cunosc cateva persoane care au un libido sexual deosebit, insa mi-e teama, psihologic vorbind, de cantitatea si de intensitatea temerilor lor, a angoaselor lor, a fobiilor lor. Pentru ca intre atractii si acestea din urma este un raport sinergic inevitabil. Cel mai bine este sa nu fi atasat de nimic. Aceasta ar explica cruzimea unor figuri regale din istorii lumii fata de semenii lor, oricat de apropiati le-ar fi fost. E adevarat ca, pe de o parte, puterea absoluta corupe la modul absolut, fie si faptul de a te afla in valtoarea evenimentelor politice, chiar si ca factor de echilibru, erodandu-te inevitabil. din punct de vedere moral. O persoana care detine puterea temporala este constienta de posibilitatea de o pierde in orice moment, cel mai probabil cu pretul vietii sau al libertatii, caz in care de cele mai multe ori varianta dintai este de preferat. Arareori se intampla ca exilul sa fie macar posibil. Si, cat timp monarhul e constient de riscurile pierderii puterii, el incepe sa se detaseze gradual de tot, chiar si de bruma de moralitate care i-ar mai putea ramane. Nu trebuie condamnat, nu trebuie nici macar deplans. Pentru ca si-a asumat statutul si continua sa si-l pastreze. Pentru ca cineva ajuns acolo sau care a acceptat aceasta conditie rezultata, sa zicem, prin drept dinastic, avea anumite caracteristici morale de la bun-inceput. Unii ar fi tentati sa afirme ca nu le avea. Insa adevarul e ca pentru anumite chestiuni ai nevoie de un alt tip de moralitate, de una care sa evalueze la nivel colectiv si care sa mai tina cont si de interesele personale ale individului. Adica un politician actioneaza in virtutea unei morale politice, pe baza unei deontologii profesionale adaptata profesiei si perioadei lui istorice. Nu e acelasi lucru cu fieraria, bunaoara. Si de aceea monarhii ucideau pe capete.
Dar de ce am spus chestiile astea? Chiar nu stiu de ce mi-au venit in minte. Pentru faptul ca-mi placea sa cred ca eu excelez in domeniul spiritual- ca un fel de orientalist crestin-, cel putin la nivel teoretic. Si tot am asimilat pana cand anumite transformari pozitive au inceput sa se produca pe linia gandirii. Asa incat pot sa inlatur o idee preconceputa sau alta, sa-mi reformulez anumite pareri pe care le credeam batute in cuie, etc. Intr-un cuvant, am inceput sa devin stapanul propriei mele minti. Insa nereusind sa controlez si realitatea la fel de bine, realitatea vietii mele si, pe undeva, nici nu e bine sa poti stii totul, am constatat pana unde am ajuns cu self-control-ul. Destul de departe, pana la nivelul in care mi-e teama sa nu ma transform intr-un om suspectabil ca nu simte ca ceilalti desi are scrierile- cel putin pe cele literare- pline de simtire. V-ati gandit vreodata cum ar arata un calugar oriental devenit laic si care ar trai in mijlocul oamenilor? Cat timp ar fi el in stare sa mentina o relatie sentimentala? Placiditatea lui in momentele esentiale ale relatiei ar consterna pe oricine. Un motiv in plus sa nu citesti anumite carti niciodata. E mai bine sa retii iudeo-crestinul "Inmultiti-va si fiti fecunzi!" Eu nu am ajuns inca acolo, totusi. Vreau sa spun, in privinta atitudinii mele. Eram pe o anumita cale, insa nu am dus-o la bun sfarsit. Nici nu aveam cum, ca cetatean metropolitan ce ma gasesc. Am ramas la nivelul lui Eliade, de exemplu, cu suferinta, abstinenta de tip shivait, practici sexuale inspirate tot din Orient, insa pana la urma mi-am pastrat fondul laic. Elementul negativ este acela ca aceasta inseamna ca nici detasarea mea nu poate sa fie completa, dupa cum nici detasarea lui Eliade nu a fost, iar aceasta o stiu toti aceia care i-au citit literatura, deloc ermetica la capitolul sentimente.
Ma veti intreba ce cauta titlul asta, care pare sa aiba sens numai in masura in care vine in continuarea articolului anterior? Pai, este destul de simplu, conceptul de '0' deriva din metafizica indiana, cu aplicatia lui matematica cu tot. De aici '0 bharat(a)', Bharata insemnand India in samskrida. In limba romana 'barat' are, bineinteles, alt sens. Pot sa spun ca asa m-am simtit eu la un moment dat, asemeni unui Zero taiat, previzualizat, considerat non-eligibil si expediat. Daca in limba samskrida vocala 'a' este terminatia pentru substantivele masculine, in romana este exact pe dos, asa ca m-am gandit ca mi se potriveste mie, ca o Yuuki... Mishima ce incerc sa ma gasesc.
go back to the main page
Am inceput sa vad numai culori si pete de culori peste tot. Un sevalet de undeva de sus s-a facut bucati, s-a faramat, iar noua nu ne ramane decat sa ne uitam la efectele lui senzorial-vizuale. Un pictor ar putea sa spuna ca mi-am gresit vocatia sau ca, asemeni lui Beethoven, compozitorul care devenise surd, am inceput sa-mi dezvolt simtul culorilor si al formelor fara a putea insa sa si pictez. Un psihiatru m-ar suspecta de o psihoza cu debut relativ tardiv- stiind ca psihozele se instaleaza, indeobste, pana la 35-45 de ani sau macar de anumite simptome ale vreuneia, asa cum sunt, (nu-i evident?), halucinatiile psiho-senzoriale. Faptul ca ele se limiteaza la simtul cardinal nu are o importanta majora. Oricum, poate sa fie doar inceputul.
Insa daca vreunul dintre cei care ar fi citit randurile astea ar fi fost tentat sa le considere ad-litteram atunci va trebui sa-i spun ca se inseala. La mine, culorile de dincoace de culori sunt doar inchipuite. La mine ploua colorat in imaginatie. Cert este ca nu mai conteneste si numai daca eu continuu sa scriu despre ceea ce mi se intampla reusesc sa ma mai eliberez de tensiunea acumulata. Da! Am ajuns sa scriu pentru ca am nevoie sa-mi materializez gandurile precum am nevoie de aerul pe care-l respir. A devenit ceva fiziologic in cazul meu. Poate sa fie si o fiziologie sublima, mai rafinata, asemeni, sa zicem, circuitului pranei printre nervii- nadis- si chakras-urile sistemului nostru eteric.
De ce lucrurile comune, sau poate chiar urate, ni se pot parea la un moment dat frumoase? Tine, asa cum spuneam si in postarea Kaliyuga de pe celalalt blog al meu, doar de noi, de Paradisul sau de Iadul care sta in latenta mintilor noastre, care se afla la latitudinea noastra mentala. Iar 'Paradis' este un cuvant de origine samskrida, in vreme ce 'Rai'- de origine persana. Iar indo-aryenii au trecut prin Persia. E ca un facut, pentru ca daca te gandesti la cele mai frumoase lucruri posibile, atunci, cel putin in cazul meu, ajungi de unde au plecat primele ganduri intelepte ale umanitatii, cele mai vechi reprezentari sedimentate in inconstientul nostru colectiv. Si a caror forta a fost intarita de multitudinea de adepti ai traditiilor dharmice.
Deci, de ceea ce este in noi insine depinde totul. Sunt zile in care totul ti se pare mirific, chiar si o lovitura mortala, sunt altele in care cel mai ravnit cadou iti pare superflu. E bine sa experimentezi insa. Chiar si halucinatiile de care, daca devii constient, se cheama ca-ti devin halucinoze. Daca ajungi sa nu-ti mai pese decat de lucrurile obiective, chiar dandu-te prada imaginatiei celei mai debordante, daca ajungi sa te detasezi chiar de instinctul de auto-conservare, atunci inseamna ca nu ai trait degeaba! Asa cred eu!
De fapt, 'dorinta de viata' si 'teama de moarte' sunt factori ai ignorantei, potrivit cosmogenezei - care este si psihogeneza, in hinduism - interconectati. Daca apare una va aparea si cealalta. La fel si cu tandemul 'dorinta- aversiune'. Cu cat avem mai multe dorinte vom dezvolta si mai multe fobii. La nivelul urmator, cat se poate de natural, se va contura eul, constiinta. Iar eul va fi cu atat mai gonflat, mai inflamat, mai hipertrofiat, ca o tumora, cu cat dorintele si repulsiile noastre vor fi mai numeroase.
Cunosc cateva persoane care au un libido sexual deosebit, insa mi-e teama, psihologic vorbind, de cantitatea si de intensitatea temerilor lor, a angoaselor lor, a fobiilor lor. Pentru ca intre atractii si acestea din urma este un raport sinergic inevitabil. Cel mai bine este sa nu fi atasat de nimic. Aceasta ar explica cruzimea unor figuri regale din istorii lumii fata de semenii lor, oricat de apropiati le-ar fi fost. E adevarat ca, pe de o parte, puterea absoluta corupe la modul absolut, fie si faptul de a te afla in valtoarea evenimentelor politice, chiar si ca factor de echilibru, erodandu-te inevitabil. din punct de vedere moral. O persoana care detine puterea temporala este constienta de posibilitatea de o pierde in orice moment, cel mai probabil cu pretul vietii sau al libertatii, caz in care de cele mai multe ori varianta dintai este de preferat. Arareori se intampla ca exilul sa fie macar posibil. Si, cat timp monarhul e constient de riscurile pierderii puterii, el incepe sa se detaseze gradual de tot, chiar si de bruma de moralitate care i-ar mai putea ramane. Nu trebuie condamnat, nu trebuie nici macar deplans. Pentru ca si-a asumat statutul si continua sa si-l pastreze. Pentru ca cineva ajuns acolo sau care a acceptat aceasta conditie rezultata, sa zicem, prin drept dinastic, avea anumite caracteristici morale de la bun-inceput. Unii ar fi tentati sa afirme ca nu le avea. Insa adevarul e ca pentru anumite chestiuni ai nevoie de un alt tip de moralitate, de una care sa evalueze la nivel colectiv si care sa mai tina cont si de interesele personale ale individului. Adica un politician actioneaza in virtutea unei morale politice, pe baza unei deontologii profesionale adaptata profesiei si perioadei lui istorice. Nu e acelasi lucru cu fieraria, bunaoara. Si de aceea monarhii ucideau pe capete.
Dar de ce am spus chestiile astea? Chiar nu stiu de ce mi-au venit in minte. Pentru faptul ca-mi placea sa cred ca eu excelez in domeniul spiritual- ca un fel de orientalist crestin-, cel putin la nivel teoretic. Si tot am asimilat pana cand anumite transformari pozitive au inceput sa se produca pe linia gandirii. Asa incat pot sa inlatur o idee preconceputa sau alta, sa-mi reformulez anumite pareri pe care le credeam batute in cuie, etc. Intr-un cuvant, am inceput sa devin stapanul propriei mele minti. Insa nereusind sa controlez si realitatea la fel de bine, realitatea vietii mele si, pe undeva, nici nu e bine sa poti stii totul, am constatat pana unde am ajuns cu self-control-ul. Destul de departe, pana la nivelul in care mi-e teama sa nu ma transform intr-un om suspectabil ca nu simte ca ceilalti desi are scrierile- cel putin pe cele literare- pline de simtire. V-ati gandit vreodata cum ar arata un calugar oriental devenit laic si care ar trai in mijlocul oamenilor? Cat timp ar fi el in stare sa mentina o relatie sentimentala? Placiditatea lui in momentele esentiale ale relatiei ar consterna pe oricine. Un motiv in plus sa nu citesti anumite carti niciodata. E mai bine sa retii iudeo-crestinul "Inmultiti-va si fiti fecunzi!" Eu nu am ajuns inca acolo, totusi. Vreau sa spun, in privinta atitudinii mele. Eram pe o anumita cale, insa nu am dus-o la bun sfarsit. Nici nu aveam cum, ca cetatean metropolitan ce ma gasesc. Am ramas la nivelul lui Eliade, de exemplu, cu suferinta, abstinenta de tip shivait, practici sexuale inspirate tot din Orient, insa pana la urma mi-am pastrat fondul laic. Elementul negativ este acela ca aceasta inseamna ca nici detasarea mea nu poate sa fie completa, dupa cum nici detasarea lui Eliade nu a fost, iar aceasta o stiu toti aceia care i-au citit literatura, deloc ermetica la capitolul sentimente.
Ma veti intreba ce cauta titlul asta, care pare sa aiba sens numai in masura in care vine in continuarea articolului anterior? Pai, este destul de simplu, conceptul de '0' deriva din metafizica indiana, cu aplicatia lui matematica cu tot. De aici '0 bharat(a)', Bharata insemnand India in samskrida. In limba romana 'barat' are, bineinteles, alt sens. Pot sa spun ca asa m-am simtit eu la un moment dat, asemeni unui Zero taiat, previzualizat, considerat non-eligibil si expediat. Daca in limba samskrida vocala 'a' este terminatia pentru substantivele masculine, in romana este exact pe dos, asa ca m-am gandit ca mi se potriveste mie, ca o Yuuki... Mishima ce incerc sa ma gasesc.
go back to the main page
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu