Statue of Rembrandt, Amsterdam

IQ Test

Free-IQTest.net - IQ Test

My latest Mensa test

Rezultat

Conform testului, IQ-ul dvs. este estimat la

119

Rezultatul corespunde unui scor procentual de 90, adică 90% din populație are un IQ mai mic de 119.
Pentru aderarea la Mensa e nevoie de un IQ de 131 sau mai mult, care este realizat de primii 2% din populație (scor procentual 98).




I hope to earn better results

Despre jocurile de browser de management de fotbal

Nu cred ca este o mare filosofie faptul de a sti sa joci corect un joc de management fotbalistic. Fireste, setarile jocurilor pot sa difere, insa concluzia generala este aceea ca un bun tactician, formator de talente si comerciant de fotbalisti va reusi sa valorifice la maximum potentialul formatiei sale.

Nu este insa obligatoriu ca jocurile cele mai sofisticate sa fie si cele mai reusite, un excedent de indicatii tactice nefacand neaparat ca aportul antrenorului sa fie mai mare. Spre exemplu, exista jocuri on-line de management de soccer, ca Soccer Manager, care abunda in indicatii tactice, dar, mai ales, in sisteme de joc posibile, existand in acest sens nenumarate module si sub-variante ale acestora, de asemenea, unele din setarile tactice fac apel si la abilitatile matematice ale tehnicienilor informatici, acestia necesitand sa-si selecteze player-ii si in functie de procentajul din forma maxima pe care acestia il poseda la un moment dat. Insa, in pofida tuturor acestor argumente, experienta ne arata ca efectele pe care le pot exercita managerii sunt mai limitate, dovezi in acest sens constituindu-le randamentele rezonabile ale echipelor manageriate automat, cat si dependenta calitatii prestatiilor formatiilor aliniate de valorile jucatorilor, care sunt cele ale unor jucatori reali, a caror evolutie in timp nu poate sa fie ameliorata de catre antrenori- altfel spus, acestia nu pot sa-si creasca efectiv jucatorii, ci doar sa ii cumpere pe cei mai buni si sa-i introduca in teren pe cei mai in forma. Ca o consecinta a imposibilitatii managerilor de a modifica abilitatile jucatorilor, acestia nu pot controla formele acestora decat printr-o optima titularizare, ei fiind responsabili in mod direct doar pentru moralul acestora. De asemenea, opunerea unor asezari de joc altora nu reprezinta un factor atat de important in modalitatea in care motoarele de calcul ale jocului stabilesc rezultatele finale, din acest punct de vedere jocul fiind totusi mai realist deoarece nici in sportul real nu este atat de important cat de populat este un compartiment sau altul ori ce sistem de joc este adoptat, ci cat de puternica este in fapt formatia jucata si cat de mari sunt valorile individuale prezente in teren, fapt care permite mizarea pe sisteme de joc cu 3 mijlocasi cu o eficienta destul de buna, la fel ca in real life, sau chiar instrumentarea unor asezari catalogate ca fiind de “anti-joc” in alte jocuri de browser de profil, care pot insa sa dea rezultate aici in functie de raportul de valori din teren, cat si de ansamblul setarilor tactice pre-stabilite.

Nu stiu daca fac neaparat apologia jocului xperteleven, care este primul joc de browser pe care l-am jucat- si care a ramas preferatul meu- insa nu pot sa nu observ anumite caracteristici care il fac sa fie superior calitativ celorlalte, desi sunt unii care afirma ca setarile sale tactice sunt mai putine decat in cazul altor jocuri omoloage.

Xperteleven prezinta avantajul de a ii oferi antrenorului posibilitatea nu numai de a-si antrena formatia pe o durata nedeterminata, dar si de a fi responsabil in mod direct de bugetul acesteia, prin gradul lui de prezenta on line la momentele oportune, prin prezenta lui in presa, prin pariurile sportive pe care le poate face, prin transferurile pe care le efectueaza si, ca un corolar al ultimului aspect, prin calitatea academiei pe care o dezvolta. El are sansa de a-si construi in timp formatia, si nu doar de a o antrena pentru partide, resursele umane putand fiind improspatate nu numai prin transferuri, dar si prin promovarea tinerilor din pepiniera proprie. Cat despre setarile tactice ale jocului, se poate afirma ca xperteleven, tocmai pentru faptul ca nu poseda atat de multe caracteristici, unele, care se regasesc in alte jocuri, fiind oricum redundante si avand o incidenta destul de mica asupra rezultatului final, ne permite sa observam in modul cel mai clar calitatea managerului aflat la pupitru, spre deosebire de alte jocuri de profil. Posibilitatea de influentare a evolutiei in timp a prestatiilor jucatorilor, prin antrenamente si titularizari, cat si toate acele setari secundare care pot sa fie exploatate in stabilirea 11-lui de baza si in impartirea responsabilitatilor, constituie acele particularitati ale jocului care-l fac preferabil altora asemanatoare lui.

Nici aici nu exista o formula castigatoare, toate tactile fiind stabilite in functie de starea lotului si de caracteristicile adversarului, ca valoare, stil de joc, etc, dar si de specificul arbitrilor, setare inexistenta in cazul altor jocuri de profil.

O tactica ofensiva nu poate sa fie castigatoare in mod obligatoriu nici daca se joaca acasa in fata unui adversar cel mult egal ca valoare, iar jucatorii selectati in formatia de start permit etalarea abilitatii insumate celei mai mari, iar aceasta pentru ca randamentul acestora va depinde si de sistemul de joc si de caracteristicile adversarului.

Este un joc pe cat de simplu, pe atat de complicat, putand sa afirm ca putini dintre manageri, chiar si dintre aceia care antreneaza formatii bune, stapanesc cu adevarat specificitatile acestuia.

Evolutia istorica a conceptiilor asupra erosului si a lui agape

Conceptia patriarhala asupra erosului

 Este cunoscut faptul ca una dintre relatiile inter-disciplinare ale filosofiei iubirii o leaga pe aceasta de etica, mai exact, de etica aplicata, filosofia iubirii, in pofida faptului ca a fost dezbatuta explicit de putini filosofi, detine multiple zone de tangenta teoretica cu celelalte ramuri ale filosofiei, inclusiv cu unele situate la confluenta cu alte stiinte, asa cum este cazul eticii.

Astfel, una dintre abordarile eticii ale iubirii, avand inerente implicatii politice, este tema feminista a dragostei, gandita insa in forma ei erotica si institutionalizata social, ca instantiere a primatului sexului masculin fata de cel feminin.

Aceasta perspectiva patriarhala si heterosexuala asupra iubirii are o evidenta coloratura misogina, definind iubirea ca fiind una dintre formele de manifestare a “imputernicirii” pe care barbatul o are vis-à-vis de femeie de la natura. Aceasta semnifica ca iubirea este gandita in termeni ierarhici, ca fiind un drept natural, insa unul eminamente masculin, convertit in drept social printr-o traducere a realitatii primului in forma concreta a celui de-al doilea.

Acceptia clasica, care dateaza inca din antichitatea elina, a iubirii ca eros, devine secundara in aceasta grila categoriala, in timp ce sensul ei de philia este limitat la aspectul lui de colaborare (micro-) sociala dintre sexe, si aceasta facandu-se insa de pe pozitii inegale, fara a pastra nimic din esenta notiuni de philia, altminteri valabila si in cazul relatiilor de dragoste moderne, bazate pe egalitate.

Eros-ul iubirilor patriarhale subzista, insa doar intr-o maniera abrahamica, adica doar pentru placerea barbatului si, implicit, un discurs filosofic despre iubire, fie el unul idealist, ca cel platonician, fie el metafizic, asa cum se intampla in traditiile dharmice, devine astfel imposibil, locul acestuia fiind luat de sociologia conjugala si a raporturilor inter-sexuale.

Bineinteles, statuarea conform careia raporturile erotice si sociale dintre cele doua sexe sunt confirmari ale suprematiei barbatului asupra femeii este una profund eronata.

Trebuie mentionat faptul ca, desi una dintre abordarile egalitariste ale relatiilor inter-sexuale, anume cea metafizica, apartine traditiilor dharmice orientale, toate mentalitatiile traditionaliste ale umanitatii sunt patriarhale, intre ele existand doar diferente de grad, si nu unele de natura. Prin urmare, chiar si in cazul culturii sub-continentului indian exista o opozitie intre patriarhismul vedic reflectat in legile sociale, cum sunt si Legile lui Manu, si gandirea metafizica catalizata de aceleasi Vedas, care constituie insa rezultatele teoretice ale altui tip de gandire, egalitariste si non-discriminatorii.

Nu este lipsit de importanta nici faptul ca, desi gandirea filosofica si metafizica a avut tendinta sa se detaseze de rigiditatea gandirii traditionale, tezele filosofice misogine au cunoscut o larga extensiune in istoria gandirii, Aristotel, de exemplu, ierarhizand oamenii, si prin aceasta si sexele, in functie de puterea vointei lor, aceste interpretari personale fiind derivate si completand viziunile sexiste ale legilor sociale.

Conceptia patriarhala asupra erosului interzis, homosexualitatea

Un alt subiect de etica aplicata generat de filosofia iubirii si cu aspecte politice la fel de pregnante este acela al dragostei dintre persoane de acelasi sex.

In conditiile in care teoriile patriarhale sustin ca iubirea este confinata prin definitie la rolul sau reproductiv se pune intrebarea: “poate exista dragoste (romantica) intre indivizi apartinand aceluiasi gen biologic?” Raspunsul este foarte simplu. In primul rand, atributul de “romantic”, care este acordat intr-un mod tacit amorului heterosexual prin insasi forma lexicala a interogatiei, nu are cum sa reziste ca proprietate a acestui tip de amor cat timp relatiile conjugale sunt concepute patriarhal, ca fiind instantieri ale raporturilor naturale inegale dintre sexe. Logic este ca oriunde poate exista iubire aceasta sa poata capata si valente romantice, insa reformularea intrebarii de mai sus nu ne furnizeaza automat si raspunsul corespunzator ei.

Argumentele traditionaliste, care fac apel la natura reproductiva biologic a iubirii, pot sa fie contracarate prin invocarea intaietatii sentimentului iubirii fata de forma materiala a relatiei in care acesta a fost dezvoltat. Necesitatea existentei unor sentimente pure impartasite de catre actantii iubirii este aceea care o valideaza, aratandu-i independenta fata de tiparele sociale, acesta fiind testul pe care, din cate se pare, iubirea traditionala sau cutumiara insasi nu este in masura sa-l treaca datorita formei defectuoase, ostile iubirii adevarate, in care este conceputa si perpetuata.

Prin urmare, cata vreme iubirea pura este relationata cu ideea de autonomie fata de cadrul material in care a fost produsa, chiar si caracteristica non-reproductiva biologic a dragostei homosexuale este de natura sa-i confere acesteia o dimensiune elevata, insa nu, neaparat, mai elevata. Insa, pentru ca sa nu fiu inteles gresit, aceasta nu inseamna ca toate relatiile amoroase dintre persoanele de acelasi sex pot sa fie considerate superioare omoloagelor lor heterosexuale, ci doar ne va evidentia prezenta unor sentimente si stari psiho-emotionale pozitive in cazul acestui gen de relatii, ele fiind, de altfel, numitorul comun al ambelor forme de manifestare ale erosului uman. Aceasta inseamna ca sentimentele reale ar trebui sa fie principalele criterii pentru recunoasterea iubirii, si nu acceptanta ei sociala, cu atat mai mult cu cat reformele socio-politice cele mai importante au avut loc de abia in ultimele decenii.

Redefinirea istorica a lui agape, ca modalitate naturala de ajustare a conceptiilor umane

In incercarea mea de a releva falsitatea definitiilor traditionaliste ale iubirii, care considera ca doar erosul heterosexual este permis si, pe de alta parte, ca relatiile sexuale si erotice dintre sexe exista intru placerea barbatului, voi aborda problema iubirii religioase, agape, punand-o in relatie cu cadrul normativ traditionalist.

Astfel, desi agape este chiar impusa ca practica sociala in toate societatile traditionaliste, fie ele abrahamice, fie ele dharmice, monoteiste sau politeiste, se poate constata, ca realitate istorica recurenta, starea conflictuala existenta intre natiunile care poseda valori religioase si credinte diferite, in multe dintre situatii razboaiele incepand chiar din cauza valorilor semantice disjuncte date obiectelor iubirilor lor religioase.

Prin analizarea acestor divergente culturale cu consecinte politice grave s-a putut observa faptul ca doctrinele religioase si demografiile pantheoanelor popoarelor lumii s-au modificat ca urmare a acestor conflicte militare. Mai exact, s-au sesizat doua fenomene socio-religioase majore: 1) adaptarea religiilor popoarelor cucerite canoanelor si specificului doctrinar ale cuceritorilor si, respectiv, 2) incorporarea pantheoanelor si a sistemului de credinte religioase ale popoarelor cucerite in valorile religioase ale natiunilor cuceritoare. Deci, avem de-a face cu doua fenomene co-prezente in istoria conflictelor religioase sau cu implicatii religioase, distrugerea culturii spirituale a cuceritilor si, respectiv, asimilarea acesteia de catre natiunea invingatoare. Ultima alternativa a operat, de regula, atunci cand poporul cucerit detinea o cultura mai veche si mai puternica.

Posibilitatea de redefinire istorica a erosului homosexual, tot ca efect al dinamicii istorice

In concluzie, asa cum conceptiile in privinta erosului si a institutionalizarii lui sociale difera de la o cultura la alta, un fenomen identic se poate observa si in cazul lui agape.

Deci, prin analogie cu reconfigurarile religioase constatate diacronic, daca noi, in prezent, am renunta la valorile traditionale atunci cand definim iubirea ca eros in ipostaza ei sociala inlocuindu-le cu conceptii egalitariste, atunci am reusi finalmente sa producem o teorie a iubirii care sa beneficieze de consensul general si intrebarile de tipul celor de mai sus ar disparea.

Sensul crestin al lui agape

Ar mai trebui adaugat faptul ca ulterior perioadei clasice grecesti, odata cu aparitia doctrinei iudeo-crestine, conceptul de agape, care era restrans la inceput la relatia dintre oameni si zei, avea sa fie aplicat si in domeniul relatiilor inter-umane, asimiland astfel conceptul de philia.

Fireste, daca as face o analiza detaliata a conceptului de philia, care in antichitatea elina parea sa fie destul de univoc, s-ar putea evidentia aspecte aditionale ale acestuia, care ar fi insa de natura sa limiteze extensiunea semantica a philiei, si nu sa o sporeasca. Astfel, la Aristotel, unul dintre teoreticienii moralei si, inerent, ai iubirii, cei mai importanti, philia, desi are si o esentiala nuanta reflexiva, este definita in cadrul relatiilor inter-personale intr-o maniera selectiva pe criterii de virtute morala si intelectuala. Prin urmare, conditia de existenta a philiei este iubirea de sine insusi sau insasi a fiecarui cetatean deoarece aceasta constituie baza emotionala a procesului de perfectionare a individului, al carui aspect etic si social il reprezinta iubirea de tipul philiei fata de concetatenii sai demni de iubire, deci virtuosi. Doar un om care se stimeaza pe sine suficient de mult va fi interesat sa aiba un comportament social virtuos, extrapolandu-si dragostea de sine la nivel inter-uman, fata de congenerii sai care vor fi in masura sa-i intretina comportamentul virtuos.

Perioada post-clasica avea sa aduca insa aceasta modificare semantica a conceptelor care designasera pana atunci iubirea, religia crestina si mozaismul redefinind-o in conformitate cu catehezele proprii. Astfel, in registrul categorial iudeo-crestin, notiunea de agape este imbogatita cu sensurile lui philia, producand un concept unic, eminamente specific acestor religii monoteiste. Litera Bibliei a determinat aceasta modificare conceptuala, intentia teoretica a iudeo-crestinismului fiind aceea de a creea un concept unificator al iubirii.

Comunitatea noastra azi

 Comunitatea si poporul nu constituie acelasi lucru.

Un popor este definit ca fiind format din multimea indivizilor care impartasesc aceeasi origine, aceeasi limba si acelasi destin istoric colectiv. Bineinteles, popoarele, cu cat sunt mai mari, cu atat vor dezvolta mai multe dialecte locale, unele dintre ele putand sa fie intr-atat de diferentiate incat sa constituie limbi disjuncte, insa in toate cazurile va exista o limba oficiala nationala.

Comunitatea, in schimb, reprezinta o notiune sociologica ceva mai subtila, ea fiind formata din toti indivizii care au in comun anumite caracteristici mentale, spirituale, fizice, istorice in virtutea carora acestia sa poata sa fie grupati intr-o structura sociala unica.

Toate comunitatile se afla in relatii de tangenta cu celelalte comunitati, poporul nefiind decat un caz particular sau o instanta a conceptului generic, mai larg, de comunitate sau multime umana. Astfel, avem diverse comunitati umane, oamenii putand sa fie clasificati in virtutea unei multitudinii de criterii.

Comunitatea LGBT, deoarece despre ea doresc sa scriu in acest articol, se individualizeaza de celelalte grupuri umane prin faptul ca toti membrii sai poseda anumite caracteristici psiho-emotionale, atitudinale si comportamentale, care ii fac sa fie diferiti fata de majoritatea heterosexuala din punctul de vedere al orientarii sau/si al identitatii lor sexuale.

Nici macar nu o putem defini ca fiind totalitatea indivizilor umani non-heterosexuali deoarece aceasta delimitarea conceptuala ar restrange multimea persoanelor LGBT la indivizii homo sau bisexuali, barbati sau femei, excluzandu-i pe transgenders. Tocmai de aceea prima definitie, conceputa intr-un mod afirmativ, este singura adecvata.

Comunitatea LGBT impartaseste insa, prin membrii sai, si alte valori in afara celor legate nemijlocit de sexualitate si de erotism, mai exact, anumite scopuri comune de natura sociala, economica si politica, un stil de viata si moduri de a gandi viata in societate relativ asemanatoare, insa diferite de cele ale majoritatii, pentru ca sunt modelate si determinate de tipul de atractie sexuala pe care acestia o simt.

Altfel spus, minoritarii LGBT au in comun anumite deziderate privitoare la drepturile lor civile - si care sunt cu atat mai acute cu cat aceste drepturi nu au fost pe deplin achizitionate sau se datoreaza unor interventii si modificari politice de data recenta - dar care sunt prezente in mentalitatea acestor oameni indiferent de rating-ul democratic al societatii in care traiesc tocmai din cauza non-universalitatii lor. Ei detin, de asemenea, anumite tipare individualizate la nivel de grup social ale vietii in societate - fiind, de exemplu, mai putin atasati de ideea de casnicie sau de parteneriat stabil - dar si au, nu in ultimul rand, o propensiune sau o tendinta aproape generalizata la nivelul intregii minoritati de a-si afirma valorile spirituale si materiale si de a demonstra astfel restului societatii ca sunt demni sa ia parte la aceasta. Aceasta ultima caracteristica se datoreaza si tensiunilor sociale existente, homofobia fiind un fenomen cu manifestare globala si diacronica.

Dupa cum se poate constata, unele dintre particularitatile comunitatilor LGBT sunt pozitive, fiind inclusiv de natura sa evidentieze calitatile membrilor acesteia, in timp ce altele, ca specificul vietii lor sexuale sau conjugale, sunt mai degraba neutre.

Insa in momentul in care insusirile pozitive pe care le poseda aceasta comunitate se estompeaza, ne putem pune intrebarea indreptatita daca aceasta comunitate mai exista realmente sau constituie doar o masa amorfa de indivizi, asimilata haotic de organismul social. Daca toate insusirile pozitive ale comunitatii ar disparea, lasand la o parte faptul ca am avea de-a face cu un caz distopic, deci imposibil, atunci problema s-ar pune in termeni de politica de stat si internationala, tara respectiva avand nevoie de o revolutie sau de o lovitura de stat pentru a permite acestei comunitati sa supravietuiasca sau sa iasa din anonimatul impus de totalitarism.

Cel mai adesea insa, doar o parte a caracteristicilor virtuoase ale acestui tip de minoritate pot sa fie afectate, caz in care problemele pot sa rezide, in egala masura, atat la nivelul statului, cat si la cel al comunitatii insasi.

Astfel, daca membrii grupului LGBT inceteaza sa mai doreasca sa se evidentieze prin intermediul diferitelor supape profesionale, de tipul prezentei in presa, artei, contributiilor stiintifice, invatamantului inseamna, cel mai adesea, ca statul respectiv are o problema, fie avand o legislatie homofoba, fie lipsindu-i prevederile explicite privitoare la homosexualitate, fie se confrunta cu probleme economice extrem de grave, situatie in care este de asteptat ca si celelalte grupuri sociale sa abandoneze o viata normala. Aceasta ultima posibilitate este partial adevarata in cazul Romaniei deoarece situatia economica dificila a condus la cresterea semnificativa a somajului, fapt care a limitat posibilitatile de afirmare publica si profesionala a cetatenilor romani in general, nu doar a celor din categoria LGBT. Pe de alta parte, la veridicitatea partiala a acestei posibilitati a contribuit si deprecierea dispozitiei populare, majoritatea membrilor LGBT nemaidorind sa-si faca stiuta orientarea sexuala.

Este mult mai grav daca acele insusiri pozitive constand in dorinta unui grup minoritar de a se emancipa si de a-si obtine si consolida numite drepturi civile se atenueaza sau ajung pe cale de disparitie. Atunci problema se poate pune doar in terenul comunitatii LGBT, mai putin in cazul in care avem de-a face cu un sistem politic totalitar, ceea ce totusi nu este situatia in tara noastra in momentul de fata.

Mutand discutia pe pozitia comunitatii insasi, se poate vorbi despre doua modalitati in care o minoritate ca cea LGBT se poate manifesta social prin actiuni favorabile ei: actiunile directe sau explicite, de tipul activismului LGBT, inclusiv al lobby-urilor si al actiunilor de advocacy, nationale si internationale, si, respectiv, actiunile indirecte sau implicite, de tipul realizarilor profesionale care atrag dupa sine notorietatea si prestigiul social al persoanelor in cauza si, in consecinta, si ale comunitatii de apartenenta a acestora.

Daca prima categorie de actiuni este amenitata cu extinctia, asa cum bag seama ca se intampla la noi in tara, aceasta inseamna ca avem o problema reala, localizabila chiar la nivelul comunitatii LGBT, stiind fiind faptul ca regimul politic aflat la putere nu discrimineaza, la modul evident, cel putin, pe temeiul orientarii sau al indentitatii sexuale.

Iar daca militantismul gay s-a diluat vizibil in ultimii ani, in conditiile in care realizarile profesionale, de interes public, ale membrilor comunitatii LGBT sunt extrem de putine, se poate pune intrebarea indreptatita: “care mai sunt determinatiile pozitive prin care se mai remarca in zilele noastre aceasta comunitate?” Este oare posibil ca un grup de oameni uniti intre ei doar la modul generic - asa cum sunt si indivizii din aceeasi specie, indiferent de trasaturile lor particulare, care le pot oferi diverse pozitii in cadrul grupului lor - sa mai constituie altceva decat o masa heterogena, in care elementele comune au fost demult sacrificate pe altarul vietii cotidiene, si la care se apeleaza doar in momente de supra-tensiune hormonala?

Ceea ce vreau sa spun este ca insasi identitatea grupului minoritar LGBT este primejduita in conditiile in care singura trasatura pozitiva evidenta a perioadei post-revolutionare, militantismul pro-gay, cu tot ceea ce presupune el, inclusiv solidaritatea dintre membrii aceleiasi categorii, este pe cale de disparitie sau a devenit pur formal si simbolic.

Cred ca nu mai insel atunci cand sustin ca solidaritatea dintre membrii grupului LGBT este o modalitate de a lupta pentru drepturile civile ale acestuia, mai exact, o cale directa, care ignora simtul comun al societatii sau o forteaza sa accepte situatia de fapt.

Impresia mea este ca pe un fundal social caracterizat din punctul de vedere al comunitatii LGBT de inactivitate si complacere in marasmul general nu se va ajunge nicaieri, aceasta riscand sa-si piarda vizibilitatea, reducandu-se la grupuri de indivizi care nu comunica intre ele si care, implicit, nu mai au cum sa mai formeze o comunitate.

De altfel, asa cum nu exista o organizatie care sa militeze pentru drepturile barbatilor in calitatea lor de barbati (si nu de aderenti la o ideologie, de pescari amatori, de veterani de razboi, etc), acestia avand in comun doar interactiunile sociale si relatiile familiale extra-institutionalizate si non-militante, de ce ar trebui ca un alt grup social sa beneficieze de o vizibilitate deosebita?

Poate pentru faptul ca traim intr-o tara care nu si-a adjudecat inca toate beneficiile democratiei si in care minoritarii LGBT nu ar trebui sa urmeze modelul comportamental al celor mai rai membrii ai restului societatii, acestia fiind tocmai aceia care discrimineaza sau, la fel de grav, nu actioneaza, fiind lipsiti de orice tip de idealuri, fie ele unele gresite.

A fost totusi necesar ca omul sa produca paradigma astronomica geocentrica, si apoi cea geoheliocentrica, pentru a ajunge treptat si pe calea observatiilor la adevarul paradigmei heliocentrice actuale.

A fost necesar ca primele mari state din istoria umanitatii sa devina imperii pentru ca valorile spirituale ale speciei noastre sa fie diseminate pe teritorii largi si ca sa invatam, totodata, ca formele de guvernare expansioniste sunt daunatoare comunitatilor locale, cat timp intreaga umanitate este alcatuita dintr-o multime de comunitati locale, iar puterea politica a imperiilor este trecatoare, cele care raman in urma lor fiind tocmai comunitatile locale si valorile spirituale care constituie patrimoniul universal al culturii.

A fost necesar sa experimentam sclavagismul si totalitarismul pentru a realiza ca teroarea politica, nici daca este confinata in limitele granitelor unui stat, nemaifiind neaparat extinsa la nivel inter-statal, nu face decat sa inhibe dezvoltarea culturala si materiala a unui popor sau, cel mult, sa determine performanta economica temporara, creeand mecanisme economice dependente de o mana de lucru conjucturala si asigurata imoral, insa debilizand pe termen mediu si lung atat infra-structura cat si structura economica a statelor.

A crede in ceva, oricat de eronat ar putea sa fie la un moment dat sau la modul absolut, inseamna a dori ca ceva sa se schimbe in bine, a nadajdui ca un progres sa fie efectuat in societate intr-unul dintre sectoarele ei, insa a nu crede in nimic este totuna cu a nu voi ca nimic sa se intample, a nu gandi si a nu exista ca fiinta ganditoare, stiindu-se ca gandirea este insusirea definitorie a omului. Istoria a fost scrisa de cei care s-au implicat in dinamica sociala imprimandu-i cursul, determinand toate progresele cunoasterii realizate in domeniile stiintei, tehnicii, artei, politicii, organizarii sociale.

A crede inseamna a dori, iar a dori inseamna a fi.

A nu crede sau a nu mai crede este ca si cum nu ai fi existat niciodata ca om. Iar daca nu-ti mai poti spune tie insuti sau insati om, atunci oare cum te-ai mai putea caracteriza?

Baza conceptuala a Filosofiei Iubirii

     Fondul etic inerent tututor actiunilor umane valorizabile estetic

 Trebuie sa admit faptul ca valorile morale sunt constructii teoretice exclusiv umane, aceasta afirmatie fiind valabila pe baza experientei pe care noi am avut-o pana acum, ca specie. Dar daca omul este singura fiinta capabila sa aiba o morala, adica aflata in masura sa dezvolte si sa inteleaga notiunile etice, asta nu inseamna ca viata morala, afla in conformitate cu principiile etice elementare, este practicata de toti cetatenii secolului XXI. Prin urmare, moralitatea ramane adesea o potenta specific umana nevalorificata de toti reprezentantii speciei noastre.

Se pune intrebarea logica, evolutionista poate- desi, personal, nu pot subscrie pana la urma, in pofida unora dintre asertiunile mele anterioare, niciuneia dintre teoriile transformiste decat intr-o mod local-: “daca o astfel de insusire exista, una de tipul moralitatii, aceasta diferentiindu-ne net de restul regnului organic, ce rol ar mai avea o asemenea modificarea mentala a fiintei umane cat timp ea nu este utilizata corespunzator?”

Pornind de la premisa utilizabilitatii tututor determinatiilor specifice care pot aparea la un moment dat, singurul mod in care moralitatea poate sa fie justificata ca regasindu-se in gama de caracteristici a omului este tocmai prin necesitatea folosirii acesteia in cadrul vietii indivizilor umani. La prima vedere, pornind de la asumptia quasi-adaptionista a dezirabilitatii tuturor trasaturilor somatice sau mentale dobandite sau posedate de la inceput de catre o specie oarecare, s-ar putea infera ca moralitatea este necesara pentru a fi instrumentata in cadrul vietii de grup a oamenilor. Oamenii fiind fiinte gregare, asa cum sunt majoritatea formelor de viata superioare, moralitatea le va fi acut necesara, cu atat mai mult cu gradul de gregaritate al oamenilor este unul extrem de pronuntat, el fiind augmentat odata cu cresterea nivelului lor de civilizatie.

Este adevarat ca moralitatea, tocmai pentru faptul ca este o calitate noetica, nu poate sa fie independenta de gradul de dezvoltare al sistemului nervos central al speciei numite om, mai exact, de nivelul de inteligenta al acesteia. Insa nu cred ca putem sa tratam moralitatea ca fiind doar o ipostaza preponderent sociala si relationala a inteligentei umane intrucat aceasta insusire comportamentala are implicatii axiologice suficient de profunde incat sa aiba si o valoare extra-sociala, una rezidand in insasi calitatea intrinseca a actiunilor morale, dincolo de orice context social. Astfel, desi este de neconceput in afara sferei sociale ale unor fiinte inzestrate cu inteligenta superioara, moralitatea se evidentiaza prin caracteristici care sfideaza sau ignora oportunitatea adaptativa a deciziilor.

Fireste, moralitatea poate sa fie definita ca fiind capacitatea unor fapturi dotate cu o inteligenta superioara de a reflecta pe baza unor criterii etice si estetice asupra unor chestiuni concrete, altminteri apreciabile doar pe temeiul unor criterii logice sau pragmatice, insa acest lucru nu o face mai putin rationala, iar aceasta atat datorita originii sale mentale, cat si datorita modalitatii analoage conceptelor logice in care sunt structurate conceptele morale.

Intrebarea care se pune este daca o astfel de trasatura nu constituie cumva una dintre marcile distinctive ale fiintei umane, si, intrucat acest lucru nu poate sa fie considerat altfel decat veridic, renuntarea la ea sau neglijarea ei echivaleaza cu negarea naturii umane sau a umanitatii de catre un individ care alege sa adopte un comportament imoral.  Este clar ca posibilitatea omului de a elabora judecati etice si de a avea, implicit, un comportament moral reprezinta un factor de coeziune esential al tuturor societatilor, contractele care stau la baza acestora presupunand increderea reciproca intre toti membrii lor, insa valoarea de adaptare a moralitatii se limiteaza la situatiile care privesc functionarea organismului social. In cadrul societatilor, caci viata omului nu prea exista in zilele noastre in afara acestora, pot insa sa aiba loc actiuni independente de continuitatea sau de existenta societatilor, actiuni generate din altruism pur, acestea fiind exemplele cele mai clare de moralitate omeneasca.

In concluzie, se poate pune intrebarea daca nu cumva nu doar actele anti-cetatenesti si ilegale pot sa fie considerate ca fiind imorale, dar si, in egala masura, toate acele actiuni care ii afecteaza negativ pe congenerii nostri, chiar daca savarsirea lor nu constituie fapte anti-civice sau ilegale? Ca atare, s-ar putea intrevede raspunsul potrivit caruia natura sau esenta omului nu este doar aceea de zoon politikon, de animal social, dar, mai presus de orice altceva, aceea de fiinta morala. Implicit, de aici se poate deriva concluzia ca eroarea fundamentala a omului nu este nesocotirea legilor statului, deci comiterea de fapte ilegale, ci aceea de comitere a faptelor imorale, adica a acelor categorii de actiuni care pot sa fie valorizate ca fiind non-etice indiferent de legislatia tuturor statelor lumii, stiindu-se faptul ca legile umane nu pot si nu vor putea niciodata sa fie perfecte. Comiterea actelor imorale per se constituie modalitatea cea mai explicita de infirmare a conditiei umane sau a umanitatii unui om, ba, as indrazni sa pretind, de abia aceasta categorie de actiuni poate sa fie considerata ca fiind strict imorala, avand in vedere incompletitudinea si perfectibilitatea tuturor legislatiilor statelor lumii.

Astfel, daca moralitatea conventionala sau institutionalizata social reprezinta forma practica de manifestare a inteligentei superioare umane, moralitatea autentica sau pura, nenecesara continuitatii societatii, se poate manifesta si in afara cadrelor sociale, fara sa le incalce, si de abia aceasta din urma reuseste sa individualizeze fiinta umana, furnizandu-i o dimensiune noetica absoluta noua, nemaiintalnita in restul naturii vii cunoscute.