Explicatii

 Daca tot scriu in acest blog tot ceea ce simt si ceea ce eu consider ca este mai relevant pentru mine, poate ca ar fi mai bine, atunci, s-o spun si pe asta. Una e sa discuti despre filosofie si alta e sa fii profund patruns de cele scrise.

Sentimente

Saptamana asta simteam nevoia sa merg prin oras. Ca sa-mi pun ordine in ganduri. Eram ravasit... sau ravisant. Asadar, dupa cum incepusem sa povestesc, simteam nevoia viscerala sa ma plimb ca sa-mi regasesc claritatea mintii. Avem la dispozitie si un cadru destul de potrivit pentru reflectie: o zi racoroasa, asa cum au fost toate zilele saptamanii asteia in capitala. Mai era si seara, ploua usor si revigorant, un crepuscul tonifiant se contura pe cerul incarcat de nori de vata, in mod sigur alta decat cea folosita de egipteni. Si, pe deasupra, ma mai aflam si in centru, intr-o zona eleganta, cu trotuare curate si spatii delimitate pentru biciclisti. Florile aflate in abundenta in gradinile vilelor din zona in care ma plimbam, ambasade, consulate, institutii, sedii de partide politice, nu faceau decat sa sporeasca atmosfera frumoasa. Nu puteam sa spun ca era romantic, pentru ca imi lipsea obiectul concret al iubirii. Era un context care chiar te imbia sa te plimbi si sa te bucuri te viata si de natura, chiar si de cea care poate sa subziste intre limitele betonate si fieruite ale orasului.
Era unul dintre acele putine momente ale vietii mele in care eram in masura sa spun ca ma bucuram de ceea ce ma inconjoara, ca ma simteam bine in locul in care ma aflam.
Bineinteles ca ma intoarceam de la Observator. Ca de fiecare data cand mergeam prin zona aceea a orasului.
Intr-o zi, mai demult, atunci cand am fost invitat la un birou, am fost pus in fata unei tastaturi blind, si acum ma intreb ce de?

I will also show you a sweet dream, next night!
back to the main page

Dune

I must admit, no matter what anyone could tell me, that Dune was a brilliant novel. Yes, was a really brilliant one! The comparison with humanity from Frank Herbert's present, which is anyway so alike with our present, is ''crysknife'' clear. All inside of this book is based on similarities and sometimes even on identities. Humankind has been spread into a good part of the Milky Way, but remained essentially the same, one whole, a single entity. Does exist just one form of intelligent life species in the entire known Universe. Some individuals have suffered genetic mutations determined by their way of living, professionally determined mutations - which is the case of Spacing Guild employees/spacemen - but the truth of the oneness of human beings remained untouched. The countries from present were replaced by planets, the counties by planetary systems and domains from cosmic space, the races by Houses, Major or Minor ones - the Houses Major may be also compared with dynasties because they were despotic and unrepresentative regarding the populations ruled by them for so many times during the fictional history conceived by the author - .

The balance of power lends between Lansdraad, the assembly of all imperial Houses or ruling families, the Emperor, as a representative for a House Major, member of Landsraad, the Guild, as the institution of space-travellers, and Bene Gesserit, which is a religious order, but having hard implications in State and in social matters as well.

Each one of them, each one of these pillars of power, has its own monopoly: the Lansdraad rules over citizen's money and lives, yet the Guild possesses the exclusivity of space travel, with all what this should and could involve, starting with the physical technology and including the qualities of foreseeing space-time's isodynamics - which are requested by their purpose of sailing in the endless blackness of cosmic space - . Bene Gesserit, instead, uses to apply the religious technology, controlling human crowds through their well spread and carefully developed religious myths, easing in this way the task of ruling Houses. Still, Bene Gesserit is faraway of being just a religious sisterhood, an order of nuns which are continent and dedicated to the goals of Landsdraad and of the current Emperor. No way! They have their own purposes! But first of all they have hidden strong physical and mental skills, and, at the other hand, they keep trying to achieve one peculiar product, the supreme purpose of their work-schedule: they want to give life to what could be called a super-human being, a sort of hero, but having a well confined political goal. They want to use this SiFi hero in their attempt to earn the control over humankind. Fact which will happen finally, with the mention that their toy will escape from control bringing sisterhood itself in a very bad situation, fighting for its own existence. The Space Guild, at its turn, gives the impression that is only an appendant element because isn't able to provide for itself the necessary amount of spice melange, which is needed as mental fuel for their pilots - the single substance in the whole extended world which makes them seers and which is managed by the Great Houses - . Though, the space travellers are the only ones which own inter-planetary spaceships and the requested know-how for using their foreseeing skills provided by their intensive consumption of spice melange.

This fragile equilibrium of power will be broken finally by Bene Gesserit, which will succeed to breed, even using a different genetic line than the scheduled one, the strongly wished super-human being, a male having within his bodily cells both paternal and maternal memories and endowed also with powerful mental skills.
Categorically, the spice melange from Dune could be a subject of comparison with oil or gold more likely than with another type of earthly substance.

The oil is essential for contemporary world's economy, its price making changes of prices for all economical products which are sold or saleable. Sand warms are nothing than allegories of oil probes. Bene Gesserit itself is a metaphor of Popedom, but in a distorted manner, but though more refined and more influenced by Far-East's conceptions in the same time. Bene Gesserit's order has something from the features of international and occult brotherhoods and from those ones of the institutional forms belonging to the greatest religions of humanity, just that their intentions and methods are profane and they have been applied in a cruel and intellectual manner, with the obvious purpose to achieve concrete advantages, in many of the cases these benefits being scheduled for long periods of time. Even their main goal - producing the Kwisach Haderach - is one which was thought on long shot, its/his final destination being to deprive the Landsdraad of its political power and to establish in this way a new type of state - a form of political power where a new super-human dynasty will rule over the fates of humankind, this dynasty being though under Bene Gesserit's secret control.

Eventually this dynasty, alike Yuan dynasty from Middle Age's China, which had just one ruler, Kublai Khan, would include only one Emperor, but One which will keep the power in his hands more than three thousand years. These alternate historical deeds can be compared only with royalty in its overall evolution in time, speaking in real history's terms. Thus, Bene Gesserit will earn political power just in a symbolic way.
A possible comparison with Jesus moment and with Christianity is indisputable.
The Buddhislam seems to be the prevailing religion in Dune's universe, world where, generally speaking, the religious technology plays a strong role in the whole drama, having a tremendous impact over the future of our race. A future so different from the manner in which we thought that should have to be that seems even believable! Koans from Zen Buddhism do play a significant role on the sandy landscapes of Dune, natural frames which are so well known by Muslims.

Therefore, the ''melange'' is complete, this at least from the point of view of the cultural atmosphere. And at last, but definitely not the least, Zen ''nowness'' and ''momentariness'' of Japanese Buddhism seems to coil the entire lexical fabric.
In Dune the humans are the ultimate weapons, and this is true speaking sensus strictiori: gholas, mentats, Bene Gesserit's nuns, space-travellers of Space Guild, everything and everybody reaching the climax with Kwisach Haderach.



Back to the main page

 Tweet this!
back to the main page

Limbajul vazut prin grilaj stiintific

La scoala am studiat la un moment dat A puzzle about beliefs de Kripke. Nu se poate gasi decat in limba engleza, insa doresc sa reproduc ce mi-a ramas pe teava din cele discutate acolo. Era o chestie interesanta legata de modul in care desemnam, prin limbaj, anumite locuri, persoane, situatii, etc. O facem folosind termenii singulari, adica numele proprii si descriptiile definite. Clasificarea asta din filosofia limbajului cred ca a inceput cu Russell, mentorul lui Wittgenstein, insa mie mi se pare interesanta ca exercitiu de gandire, pur si simplu. Doar cateva etichete tehnice, altele decat cele din gramatica, sunt necesare.
Ideea e ca numele proprii nu au sens, ci doar denotat, denota ceva, un oras, de exemplu. Insa numele orasului are sens doar la nivel lingvistic, doar cat timp stim ca el sta pentru acel oras, cuvantul ca atare, 'Bucuresti', de exemplu, este, altminteri, lipsit de sens. Descriptiile definite au insa atat sens cat si denotat. Ele nu numai ca denota ceva ce exista sau a existat, dar au o valoare semantica per se. 'Vecinul meu, barbat, de 30 de ani, bucurestean', toate aceste elemente lexicale vin sa intregeasca imaginea unei persoane reale, avand inteles nu numai cu privire la ceva sau la cineva, dar si prin ele insele. Tocmai de aceea este nevoie de o lista atat de lunga pentru a descrie un denotat pe baza lor. Tocmai de aceea nici nu se poate spune ca exista o descriptie definita exhaustiva. Tocmai de aceea obisnuim sa botezam evenimentele, persoanele, lucrurile, deoarece descriptiile definite nu pot sa fie nicicand definitive.
Cu niste instrumente atat de aproximative automat ca apar o serie de probleme in intelegerea limbajului, accentuate de teoria lumilor posibile, de existenta paradoxurilor logico-lingvistice.
Insa chiar daca ne limitam in a exemplifica ceea ce se poate intampla pe baza distinctiilor sens-denotat si nume proprii-descriptii definite pot sa apara nenumarate controverse insolubile.
Ca in exemplul lui Kripke privitor la una dintre aplicatiile teorii descriptiilor definite. Daca e s-o luam la modul ostensiv, 'London' e unul singur, capitala Marii Britanii. Insa daca vrem sa ne facem o imagine efectiva despre acel loc vom folosi descriptiile. Un tip are acces la o serie de informatii privitoare la 'London', pe care le preleveaza din diverse surse. Tipul este francez. El obtine aceste date de la prieteni, din filme, din presa scrisa, de pe Internet. Pe baza acestor surse X obtine o colectie de date despre London. Suma lor constituie o descriptie definita a acelui obiect. De regula, descriptiile alternative nu au cum sa fie contradictorii, cel putin nu in partile lor esentiale, ele vin sa se completeze una pe alta. Asta inseamna ca X detine o descriptie oarecare despre London, una din cele care circula prin mintile majoritatii non-londonezilor.
Intr-o buna zi insa frantuzul ajunge la London si are parte de o experienta total diferita continutului descriptiei pe care si-o facuse despre acel loc. Sta undeva la periferia orasului si are parte de o experienta contrarianta. Nici macar faptul ca London-ul este un oras anglofon nu mai ii este atat de clar, daca ar fi sa se bazeze pe experienta lui personala. In cartierul in care avea sa locuiasca pentru o perioada se vorbeau araba, spaniola, anumite limbi est-europene, chiar si franceza lui materna, incat aproape ca nu ar avea motive sa considere ca engleza era idiom-ul dominant prin partile locului. Comparand, dupa intoarcerea in Franta, cele doua descriptii-descrieri ale London-ului ar avea motive sa creada ca London-ul stiut de el pana la plecarea lui intr-un loc numit London nu este deloc acelasi cu cel trait/vazut acolo. Se pune intrebarea fireasca unde a fost X in acel timp si cat de eficiente sunt descriptiile in limbajul nostru? Ideea care se detaseaza de aici este aceea ca descriptiile au o arie de acoperire neasteptat de restransa, ca ele sunt eficiente cel mai mult in contexte determinate, si ca, pana la urma, numele proprii sunt mai eficiente, in pofida lipsei lor de sens si a dependentei lor totale de context. De fapt, daca folosim nume proprii reusim sa fim eficienti, sa comunicam, si inca in timp util, pe cand atunci cand uzam de descriptii incepem sa divagam, sa facem si judecati, evaluari, etc, incetand sa mai comunicam. Ceea ce prezinta Kripke aici este un puzzle de convingeri despre ceva, pe baza caruia s-ar putea constitui sau nu o imagine corecta despre acel ceva. Pe baza carora ar putea sa fie definit acel ceva, iar cele doua seturi de insusiri ar putea chiar sa se completeze total in cazul in care nu au elemente contradictorii majore, ori, chiar daca acestea apar, ele nu sunt ireconciliabile. Cum este cazul limbii/limbilor vorbite de locuitorii London-ului. Cat timp printre limbile auzite la fata locului se numara si engleza si cat timp si alte elemente divergente pot sa fie rezolvate, ca atunci cand folosesti disjunctia inclusiva in locul celei exclusive, sau 'sau'-ul cu sensul de 'si', atunci am avea de-a face cu un puzzle care poate sa formeze, pana la urma, o imagine unica. Dupa cum, la fel de bine, pot sa fie doua cadre diferite.

Tweet this!
go back to the main page

Zero... bharat(a)

 Desi e vara, de la o vreme incoace ploua aproape intruna, este o vreme englezeasca in cel mai adevarat sens al cuvantului. Iar eu visez numai curcubee. Insa aceste curcubee au incetat demult sa mai fie curcubee atmosferice, produse de ploaie. Nu! Rainbow-ul care se contureaza in mintea mea este mai degraba un puzzle. Poate un puzzle about beliefs, who could tell? Cred ca un caleidoscop cilindric de jucarie s-a spart pe undeva, prin a patra dimensiune, iar drept urmare a acestui fenomen unii dintre noi au inceput sa vada toate culorile si nuantele posibile. Sau poate ca lumina, ca sursa a tututor culorilor, a inceput de la o vreme incoace, si poate chiar la modul constant, sa se materializeze, sa se lichefieze si sa se solidifice peste tot, descompunerea sub forma curcubeeana fiind deja o consecinta a ploilor din dimensiunea noastra si devenind ca atare lipsita de importanta.
Am inceput sa vad numai culori si pete de culori peste tot. Un sevalet de undeva de sus s-a facut bucati, s-a faramat, iar noua nu ne ramane decat sa ne uitam la efectele lui senzorial-vizuale. Un pictor ar putea sa spuna ca mi-am gresit vocatia sau ca, asemeni lui Beethoven, compozitorul care devenise surd, am inceput sa-mi dezvolt simtul culorilor si al formelor fara a putea insa sa si pictez. Un psihiatru m-ar suspecta de o psihoza cu debut relativ tardiv- stiind ca psihozele se instaleaza, indeobste, pana la 35-45 de ani sau macar de anumite simptome ale vreuneia, asa cum sunt, (nu-i evident?), halucinatiile psiho-senzoriale. Faptul ca ele se limiteaza la simtul cardinal nu are o importanta majora. Oricum, poate sa fie doar inceputul.
Insa daca vreunul dintre cei care ar fi citit randurile astea ar fi fost tentat sa le considere ad-litteram atunci va trebui sa-i spun ca se inseala. La mine, culorile de dincoace de culori sunt doar inchipuite. La mine ploua colorat in imaginatie. Cert este ca nu mai conteneste si numai daca eu continuu sa scriu despre ceea ce mi se intampla reusesc sa ma mai eliberez de tensiunea acumulata. Da! Am ajuns sa scriu pentru ca am nevoie sa-mi materializez gandurile precum am nevoie de aerul pe care-l respir. A devenit ceva fiziologic in cazul meu. Poate sa fie si o fiziologie sublima, mai rafinata, asemeni, sa zicem, circuitului pranei printre nervii- nadis- si chakras-urile sistemului nostru eteric.
De ce lucrurile comune, sau poate chiar urate, ni se pot parea la un moment dat frumoase? Tine, asa cum spuneam si in postarea Kaliyuga de pe celalalt blog al meu, doar de noi, de Paradisul sau de Iadul care sta in latenta mintilor noastre, care se afla la latitudinea noastra mentala. Iar 'Paradis' este un cuvant de origine samskrida, in vreme ce 'Rai'- de origine persana. Iar indo-aryenii au trecut prin Persia. E ca un facut, pentru ca daca te gandesti la cele mai frumoase lucruri posibile, atunci, cel putin in cazul meu, ajungi de unde au plecat primele ganduri intelepte ale umanitatii, cele mai vechi reprezentari sedimentate in inconstientul nostru colectiv. Si a caror forta a fost intarita de multitudinea de adepti ai traditiilor dharmice.
Deci, de ceea ce este in noi insine depinde totul. Sunt zile in care totul ti se pare mirific, chiar si o lovitura mortala, sunt altele in care cel mai ravnit cadou iti pare superflu. E bine sa experimentezi insa. Chiar si halucinatiile de care, daca devii constient, se cheama ca-ti devin halucinoze. Daca ajungi sa nu-ti mai pese decat de lucrurile obiective, chiar dandu-te prada imaginatiei celei mai debordante, daca ajungi sa te detasezi chiar de instinctul de auto-conservare, atunci inseamna ca nu ai trait degeaba! Asa cred eu!
De fapt, 'dorinta de viata' si 'teama de moarte' sunt factori ai ignorantei, potrivit cosmogenezei - care este si psihogeneza, in hinduism - interconectati. Daca apare una va aparea si cealalta. La fel si cu tandemul 'dorinta- aversiune'. Cu cat avem mai multe dorinte vom dezvolta si mai multe fobii. La nivelul urmator, cat se poate de natural, se va contura eul, constiinta. Iar eul va fi cu atat mai gonflat, mai inflamat, mai hipertrofiat, ca o tumora, cu cat dorintele si repulsiile noastre vor fi mai numeroase.
Cunosc cateva persoane care au un libido sexual deosebit, insa mi-e teama, psihologic vorbind, de cantitatea si de intensitatea temerilor lor, a angoaselor lor, a fobiilor lor. Pentru ca intre atractii si acestea din urma este un raport sinergic inevitabil. Cel mai bine este sa nu fi atasat de nimic. Aceasta ar explica cruzimea unor figuri regale din istorii lumii fata de semenii lor, oricat de apropiati le-ar fi fost. E adevarat ca, pe de o parte, puterea absoluta corupe la modul absolut, fie si faptul de a te afla in valtoarea evenimentelor politice, chiar si ca factor de echilibru, erodandu-te inevitabil. din punct de vedere moral. O persoana care detine puterea temporala este constienta de posibilitatea de o pierde in orice moment, cel mai probabil cu pretul vietii sau al libertatii, caz in care de cele mai multe ori varianta dintai este de preferat. Arareori se intampla ca exilul sa fie macar posibil. Si, cat timp monarhul e constient de riscurile pierderii puterii, el incepe sa se detaseze gradual de tot, chiar si de bruma de moralitate care i-ar mai putea ramane. Nu trebuie condamnat, nu trebuie nici macar deplans. Pentru ca si-a asumat statutul si continua sa si-l pastreze. Pentru ca cineva ajuns acolo sau care a acceptat aceasta conditie rezultata, sa zicem, prin drept dinastic, avea anumite caracteristici morale de la bun-inceput. Unii ar fi tentati sa afirme ca nu le avea. Insa adevarul e ca pentru anumite chestiuni ai nevoie de un alt tip de moralitate, de una care sa evalueze la nivel colectiv si care sa mai tina cont si de interesele personale ale individului. Adica un politician actioneaza in virtutea unei morale politice, pe baza unei deontologii profesionale adaptata profesiei si perioadei lui istorice. Nu e acelasi lucru cu fieraria, bunaoara. Si de aceea monarhii ucideau pe capete.
Dar de ce am spus chestiile astea? Chiar nu stiu de ce mi-au venit in minte. Pentru faptul ca-mi placea sa cred ca eu excelez in domeniul spiritual- ca un fel de orientalist crestin-, cel putin la nivel teoretic. Si tot am asimilat pana cand anumite transformari pozitive au inceput sa se produca pe linia gandirii. Asa incat pot sa inlatur o idee preconceputa sau alta, sa-mi reformulez anumite pareri pe care le credeam batute in cuie, etc. Intr-un cuvant, am inceput sa devin stapanul propriei mele minti. Insa nereusind sa controlez si realitatea la fel de bine, realitatea vietii mele si, pe undeva, nici nu e bine sa poti stii totul, am constatat pana unde am ajuns cu self-control-ul. Destul de departe, pana la nivelul in care mi-e teama sa nu ma transform intr-un om suspectabil ca nu simte ca ceilalti desi are scrierile- cel putin pe cele literare- pline de simtire. V-ati gandit vreodata cum ar arata un calugar oriental devenit laic si care ar trai in mijlocul oamenilor? Cat timp ar fi el in stare sa mentina o relatie sentimentala? Placiditatea lui in momentele esentiale ale relatiei ar consterna pe oricine. Un motiv in plus sa nu citesti anumite carti niciodata. E mai bine sa retii iudeo-crestinul "Inmultiti-va si fiti fecunzi!" Eu nu am ajuns inca acolo, totusi. Vreau sa spun, in privinta atitudinii mele. Eram pe o anumita cale, insa nu am dus-o la bun sfarsit. Nici nu aveam cum, ca cetatean metropolitan ce ma gasesc. Am ramas la nivelul lui Eliade, de exemplu, cu suferinta, abstinenta de tip shivait, practici sexuale inspirate tot din Orient, insa pana la urma mi-am pastrat fondul laic. Elementul negativ este acela ca aceasta inseamna ca nici detasarea mea nu poate sa fie completa, dupa cum nici detasarea lui Eliade nu a fost, iar aceasta o stiu toti aceia care i-au citit literatura, deloc ermetica la capitolul sentimente.
Ma veti intreba ce cauta titlul asta, care pare sa aiba sens numai in masura in care vine in continuarea articolului anterior? Pai, este destul de simplu, conceptul de '0' deriva din metafizica indiana, cu aplicatia lui matematica cu tot. De aici '0 bharat(a)', Bharata insemnand India in samskrida. In limba romana 'barat' are, bineinteles, alt sens. Pot sa spun ca asa m-am simtit eu la un moment dat, asemeni unui Zero taiat, previzualizat, considerat non-eligibil si expediat. Daca in limba samskrida vocala 'a' este terminatia pentru substantivele masculine, in romana este exact pe dos, asa ca m-am gandit ca mi se potriveste mie, ca o Yuuki... Mishima ce incerc sa ma gasesc.
 go back to the main page

Cuvantul

 Putem, oare, sa avem proprietatea asupra rostirilor noastre chiar si atunci cand stapanim sensul acestora, contextele adecuate utilizarii lor, etc? Este o discutie nesperat de fecunda!

De ce? Pentru ca de indata ce toate exigentele de ordin logico-lingvistic ale unui enunt sunt intrunite, anume:

 (1) exigenta de ordin fizic, care poate sa fie fonetica (daca este un enunt vorbit- verbal), scriptica sau vizuala (daca este un enunt scris);

 (2) conditia de ordin gramatical, adica aceea care rezida in completitudinea si corectitudinea gramaticala a enuntului;

 (3) conditia de ordin logic, anume ca enuntul sa fie racordabil sau sa se poate referi la o situatie a lumii in care traim sau sa prezinte/normeze ceva coerent si inteligibil,

ei bine, dupa ce toate aceste cerinte au fost satisfacute, tot mai ramane un element esential al enuntului:

 (3') relatia lui dinamica cu domeniul natural (ontic, cum mai spunem in filosofie), ceea ce s-ar putea intelege ca fiind raportul dintre domeniul lingvistic si cel natural; dintre limbaj si realitate. Doar enunturile stiintelor naturii sunt propozitii cu sens, cf lui Wittgenstein, insa doar cat timp facem aluzie la functia lor cognitiva. Insa, daca dorim sa expunem toate tipurile de enunturi care fac parte din practica lingvistica si au valoare de comunicare, atunci ne vom indeparta de canoanele epistemologice ale lui Wittgenstein, si vom include, alaturi de enunturile stiintelor naturii si pe omoloagele lor comune, altele decat non-sensurile, atat timp cat acestea au o valoare dialogala reala.

Doar aceste categorii de enunturi pot sa aiba o relatie dinamica si constructiva cu realitatea, in masura in care o descriu, respectiv, transmit informatii si intentii. Nu intamplator Ludwig Wittgenstein clasificase enunturile- propozitiile in sens logic- matematicii si ale logicii ca fiind propozitii lipsite de sens, si aceasta intrucat ele sunt auto-suficiente si independente in veridicitatatea sau falsitatea lor de faptele lumii in care au fost produse. Altfel spus, limbajul formal este auto-continut datorita proprietatilor logice ale operatorilor lui, propozitiile lui fiind tautologice cat timp isi respecta statutul de formule, constituind un alt domeniu, cel formal, independent in existenta lui de lumea fizica, dar care totusi le-a gandit prin elementul formalizant si simbolizant al materiei care este mintea.

Se pot da exemple foarte facile in privinta tuturor straturilor unui enunt, bunaoara, exemplul pentru stratul primar, fizico-chimic sa-i spunem, prin analogie cu domeniul fizic.

Aici am avea ca exemplu (pozitiv) propozitia din limbajul natural: 'adffgjj'. In faza asta a analizei, continutul lexical este mai putin important, de fapt, acesta este un nivel strict teoretic si structural, lipsit de corespondent obiectiv.

Apoi urmeaza nivelul secundar, cel gramatical, care trebuie sa fie o propozitie sau o fraza corecta si completa gramatical, sensul nefiind necesar in acest stadiu al reconstituirii actelor de vorbire sau, general vorbind, a enunturilor. Din pacate, multe dintre enunturi raman in acest stadiu, devenind non-sensuri, adica avortoni lingvistici. Sunt totusi exceptii in care enuntul respectiv nu reprezinta o propozitie deoarece nu poseda niciun predicat, insa el poate sa aiba o valoare de comunicare, fapt care se va observa de abia la nivelul ulterior, primul in ordinea producerii actelor de vorbire.

Exemplul ar putea sa arate astfel: 'Eu sunt.', el fiind valabil pentru propozitiile complete si corecte gramatical, deci pentru acele propozitii care pot sa fie si enunturi ale stiintelor naturii, dar si enunturi dialogale. Insa 'eu sunt' este inca un schelet, un embrion lingvistic daca este luat ca atare, rupt de orice context lingvistic posibil. El capata sens de abia dupa ce va fi pozitionat intr-o situatie apartinand lumii in care traim sau unei lumi posibile oarecare, adica de abia dupa ce va fi subscris unui context factual logic posibil, care sa satisfaca conditia a treia, cea de ordin logic. Nu intamplator, Wittgenstein, atunci cand isi expunea teoria izomorfismului structural (procesual) dintre lume si limbaj, spunea ca primele doua niveluri ale limbajului, asemeni primelor doua niveluri ale realitatii, nu sunt exemplificabile, tot asa cum particulele subatomice nu sunt localizabile si databile spatio-temporal si masurabile, deopotriva, as adauga eu.

Exemplul pentru subcategoria de enunturi gramaticale care nu satisfac conditiile de a fi propozitie poate sa fie o interogatie, o afirmatie, o exclamatie si, in general, orice enunt integrabil intr-un dialog sau chiar monolog. Diferenta intre acesti "ioni liberi" de ordin lingvistic si "atomii degenerati" care sunt propozitiile corecte si complete gramatical, dar fara sens, consta in aceea ca primii pot sa genereze enunturi cu sens pe treapta urmatoare, aceea a procesului comunicarii si numai acolo.

Urmeaza nivelul tertiar, cel de ordin logic, atunci cand o propozitie este inserata unei realitati concrete, devenind astfel coerenta si inteligibila. Este momentul cand structura fonetico-gramaticala sau scriptico-gramaticala este atasata unei situatii de fapt, devenind structura logica, parte a limbajului natural si, implicit, formalizabila si convertibila intr-o parte a limbajului logic.

Exemplul putand fi acela al lui 'Eu sunt.' rostit intr-un context dat, "eu sunt" ca raspuns, "eu sunt" ca o constatare, "eu sunt" ca revelatie, "eu sunt" ca negatie a non-existentei subiectului rostitor, "eu sunt" ca negatie implicita a unei interogari, etc. Acest exemplu are meritul de a fi valabil si ca propozitie cu sens a unei stiinte particulare oarecare, fiind, de exemplu, un exemplu de propozitie existentiala in logica, dar si ca paragraf al unui dialog, chiar ca propozitie introductiva, daca este formulat ca o interogatie. Doar ca din punctul de vedere al completitudinii gramaticale un enunt nu trebuie sa fie o propozitie gramaticala, motiv pentru care "eu sunt" poate sa fie redus la "eu", cu conditia unei minime completitudini ortografice posibile prin atasarea unui semn de punctuatie.

Toate aceste elemente alcatuiesc componenta locutionara a unei propozitii.  Ele constituie propozitia sau rostirea (intr-un caz minim) din punct de vedere gramatical si, respectiv, propozitia (enuntul), din punct de vedere logic. Acesta este nivelul semantic sau de sens al enunturilor.

Apoi urmeaza nivelul intentionalitatii sau al fortei ilocutionare a unei propozitii,  prin aceasta intelegandu-se puterea incubata in logos-ul respectiv, de ceea ce poate si eventual se si vrea ca propozitia sa modifice in cadrul realitatii, cu sau fara intentia vorbitorului.

In fine, in functie de efectele reale pe care ea le exercita asupra auditorilor, vorbim despre forta ei perlocutionara si, corespunzator, despre componenta perlocutionara a unei propozitii.

E posibil ca intentia mea, ca vorbitor, atunci cand am spus: 'Eu sunt.' sa fi fost aceea de a imi confirma identitatea, insa un auditor (cititor) sa inteleaga altceva. Deci, daca elementul ilocutionar al lui 'Eu sunt' vizeaza, din punctul meu de vedere, o confirmare identitara, intrucat forta ilocutionara globala a enuntului/propozitiei este mult mai mare, si variabila in functie de context (prin context intelegand auditorii, calitatea acestora, relatiile lor cu mine, realatiile lor reciproce, cadrul in care se face rostirea; elementele tinand de limbajul non-verbal ca mimica si gestica; elementele non-lingvistice tinand de limbajul para-verbal precum modulatia vocii, intonatia, accentul, ritmul, etc) auditorul poate sa inteleaga altceva sau si altceva decat ceea ce am intentionat eu, ca rostitor. Poate sa fie vina mea, insa se prea poate ca mesajul sa nu fi fost decodificat potrivit intentiei mele si potrivit compozitiei ilocutionare de suprafata acestuia sau ca nivelul ilocutionar de superficial sa nu fi fost in conformitate cu intentia mea, etc. Prin nivelul ilocutionar de suprafata inteleg  tendinta perlocutionara cea mai preagnanta a enuntului, determinata de in special de elementele para-verbale ale rostirii, adica de modalitatea adresarii.De regula, vorbitorii isi modeleaza si moduleaza enunturile asa incat ele sa le maximizeze sansele de a obtine efectele (perlocutionare) dorite, insa nu este obligatoriu ca acest lucru sa aiba loc.

The method of logogriff

The method of logogriph, which I had learned at faculty from one of my teachers, consists in seeking inside of one word in the purpose of finding there another word (or words). This method is quite simple and could be a very good way to find hidden words, with strong meanings, within another words. In a daily dialogue or if we would try to apply this method to an ordinary word the logogriph could appear to us as a method of little importance. Instead, when we choose to apply our method to meaningful literary constructions as are the proper names which belong to gods and goddesses or denote powerful and 'heavy of meaning' concepts, we would see that this method will become more interesting than we would have been tented to consider it in the first place.

C. G. Jung said that our mind is divided between conscience and unconscious, the first one taking or having the same gender as our physical body, while the second one being always by a contrary sexual value. More exactly, for a man the gender of his conscience will be, in most of the cases, the same with his sexual or physical gender, in which case his unconscious will be female. In the case of the women the things will stay exactly in an opposite way. Embodied in his theory of archetypes, this inversion could be understood as follows: our unconscious has a gender identity and this gender identity will be always countersexual versus our conscience. Jung integrated this empiric proof into his larger theory of archetypes saying that this kind of unconscious mental level could be named animus for women, and anima for men. Therefore, our unconscious will take a counter-sexual value, and this fact will be true not only on a lexical level, but will be true indeed, searching the proofs right in our minds. More exactly, our personal unconscious will be personified counter-sexually, fact which explains the names chosen by Jung to denote it, animus - a male name for women's unconscious and anima - a female name for men's unconscious.

This belongs to Jungian theory of archetypes, theory which is based on the main distinction between conscience and uncounscious. In this theory Jung asserted that only our socially avalaible and desirable mind's contents - as thoughts, emotions, and so on - will be kept in conscience, shaping the so called persona: the social archetype. 'Persona' means 'mask' in Latin. In most of the cases, every human individual has at least two personae, therefore, each human must own at least two pictures about himself or herself which are made in synergistically social tension between citizens of the society. Quite often one from these two social masks are used in social frames as jobs, social life, circle of friends, while the another one is used at home, with our relatives. But our personae are compatible one with another one - below a certain level, of course - making together our conscious attitude, but there still are cases when it's possible that an individual to owns just one persona. In opposition, every human, man or woman, has an uncounscious, where our counter-socially mind contents are kept, hidden by the eyes of society. To this category belong ours counter-sexually features.

In the first place, when Jung had conceived his theory of archetypes, he had prefered the aforementioned names of persona and personae in matters concerning our conscience, and the word 'shadow' or 'slave' when he spoke about our personified uncounscious. He used this words thinking about its psychogenesis - because uncounscious is populated with mental contents after the psychological process of repression, that meaning that not only counter-sexually thoughts and emotions could be placed there. But, after a proper view, we should see that, normally, our counter-sexual features would be introduced in the process of repression, fact which explains this shade of meaning of these functional concepts.

If we would like to apply this theory to the whole world or Universe - and that inference is true in accordance with the Jungian statement about the unique substantial nature of the whole Universe (theory which says that the entire world is composed from a single type of substance, and this one has a mental nature, that meaning that the entire Universe would be psychoid) - then we could apply this kind of distinctions to an universal scale or to gods of various cultures. That means that we should be able to use Jungian concepts personifying the whole Universe and, as Jung himself told us in his wonderful intellectual legacy, if we would think that God himself is the conscience of the world, then would be very likely that God-world does have his own universal uncounscious. From a sexual point of view this universal uncounscious could be called "the bride of God" - something as Sophia - which had been the name of the wife of God in early Christianity. Instead, in accordance with a more general and more vague point of view, this universal uncounscious would be named "Devil".

Beginning from here we can see the analogy between the theory of archetypes conceived by Jung and the literary method of logogriph. More exactly, when we would apply the logogriph to certain names of deities we would find interesting similitudes. Such similitudes does exist if you analyze the literal structure of a group of four words, words which denote four main deities of Egyptian pantheon. These gods and goddesses make together two divine couples, one of them - belonging to 'the right side' - being composed from divinities of light, while the another one belongs to 'the left side'. These gods are Osiris and Isis, respectively, Seth and Nephtys. If you'd try to see the literal structure of these proper names, then would be very easy for you to find that the name of the positive god, Osiris, contains in itself the entire name which stays for his wife and sister, Isis. Instead, in the case of the other couple, the things are exactly in the opposite way, that means that the proper name of Nephtys contains in itself the whole name of his husband and brother, Seth. This assymetrical symmetry should have to be more interesting because it respects the psycho-dynamic conditions held and asserted by Jung in his theory of archetypes: Osiris would stay for human conscience and Isis for his uncounscious, and if this sentence would be elevated to a macrocosmic level, then we would speak about God and his anima. Instead, Seth, as an expression of human/man unconscious, is entirely contained in his wife name. That would be as though through this pair of deities we'd have a representation of the case that resides in a human conscience which is dominated by his unconscious. Knowing that these holy names, transliterated from ancient Egyptian language to a Latin alphabetic form, respect their original phonetic form we'll be bind to recognize the validity of this method of logogriph, whose application became successful at least in this example, with the only amendment that though the logogriph must be used together with the method of anagram.

'Logogriff ' is composed from two Greek words, logos, which here signifies 'word' and 'griffe', which means 'claw'. In conclusion, 'logogriff' means 'to scratch the matter, the literal matter of a word'.

Tweet this!

go back to the first page